Ce s-a întâmplat cu escorta care deținea informații despre implicarea Rusiei în alegerile din SUA
Anastasia Vashukevich, alături de alte șapte persoane, a fost reținută în februarie în Pattaya, Thailanda, în urma unui seminar de formare sexuală, iar de atunci se află în custodia autorităților de acolo.
Tânăra susținea atunci că în timp ce presta servicii sexuale pentru oligarhul rus Oleg Deripaska, un apropiat al lui Vladimir Putin, a reușit să înregistreze câteva discuții în care acesta vorbea despre implicarea Rusiei în alegerile din SUA, în urma cărora Donald Trump a ieșit președinte. La momentul arestării sale, femeia a cerut ajutor și azil în SUA, însă fără să dea la schimb înregistrările doveditoare celor spuse, scrie abcnews.ro.
Acum, Anastasia a transmis că a scăpat de înregistrările audio pe care a susținut că le deține.
”Mi-a promis ceva deja”, a spus tânăra. ”Dacă face asta, nu va fi nicio problemă, dar dacă nu...”, a continuat aceasta râzând.
De asemenea, ea a ridicat din umeri și a zâmbit când a fost întrebată dacă își păstrează propriile copii ale informațiilor pe care le-a înregistrat.
Întrebată ce conține materialul, a spus: ”Ar trebui să-l întrebi pe Deripaska”.
Vashukevici a provocat vâlvă în întreaga lume când a fost reținută în Thailanda, atunci când a afirmat pentru prima dată că deține înregistrări audio cu Deripaska în care vorbește despre implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!