Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un criminal în serie care viola și ucidea femei a fost găsit mort în închisoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cel mai cunoscut criminal în serie din Australia, Ivan Milat, condamnat pentru uciderea a şapte turişti, majoritatea din Europa, la începutul anilor '90, au declarat autorităţile duminică, citate de DPA.

 

El fusese diagnosticat cu cancer de stomac şi de esofag în luna mai şi urma de atunci chimioterapie. Criminalul fusese mutat din închisoarea de maximă securitate Goulburn, unde era ţinut în izolare, pentru a putea urma tratamentul, transmite Agerpres.

Fost muncitor la întreţinerea drumurilor, Milat a fost condamnat la şapte pedepse consecutive cu închisoarea pe viaţă în 1996 pentru uciderea a trei germani, doi britanici şi doi australieni după ce s-a oferit să îi ia cu maşina când aceştia făceau autostopul.

Trupurile mutilate ale tinerilor călători au fost descoperite în morminte improvizate în pădurea Belanglo, la 152 de kilometri sud de Sydney, la începutul anilor '90. Crimele au avut loc între 1989 şi 1992.

Citește și
Robert Long
Un temut criminal în serie, executat după 35 de ani. Ce le făcea victimelor

Milat, care nu şi-a mărturisit niciodată crimele, a fost arestat în mai 1994, după ce un turist britanic a reuşit să scape din mâinile sale în ianuarie 1990 şi a raportat tentativa de răpire la poliţie.

Moartea sa lasă alte câteva dispariţii nesoluţionate, în contextul în care anchetatorii au speculat că Milat are legătură cu mai multe crime raportate în zonă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult