Ce rol va avea regina Margareta a II-a a Danemarcei după abdicare. Locul pe care îl va ocupa în familia regală
Suverana în vârstă de 83 de ani a anunţat că abdică în discursul dedicat Anului Nou, după o domnie care a durat 52 de ani. La tron va veni fiul ei cel mare, prinţul coroanei Frederik.
Familia regală a anunţat însă că Margareta ar putea să-l ajute pe viitorul rege dintr-o poziţie oficială de „rigsforstander” sau reprezentant al statului.
Mai multe persoane din familia regală pot prelua acest rol în cazul în care, spre exemplu, Frederik se află într-o călătorie peste hotare sau, din diverse motive, nu-şi poate îndeplini îndatoririle de rege, conform DPA și Agerpres.
Regina Margrethe a surprins pe toată lumea în Danemarca după ce a anunţat în discursul ei de Anul Nou că va abdica la data de 14 ianuarie. Duminică, ea urmează să semneze o declaraţie prin care abdică în favoarea prinţului Frederik, care va urca pe tron sub numele de Frederik al X-lea.
Sursa: Agerpres
Etichete: danemarca , Familia regala , regina Margareta a II-a a Danemarcei
Dată publicare: 10-01-2024 18:06