Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce a recunoscut chiar Zelenski în discursul său în fața națiunii: „Şeful apărării, Sîrski, mi-a raportat deja”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele Zelenski a recunoscut, în discursul său de sâmbătă seară, că armata desfăşoară acțiuni "pentru a muta războiul pe teritoriul agresorului".

Analiștii consideră că e vorba de o acțiune îndrăzneață și bine pusă la punct al cărei principal scop este obținerea unei poziții puternice de negociere, când va veni momentul tratativelor. Pe de altă parte, Moscova se abține să decreteze stare de război ori legea marțială pentru a minimaliza amploarea incursiunii ucrainene.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Şeful apărării, (comandantul) Sîrski, mi-a raportat deja de mai multe ori despre acţiunile noastre de împingere a războiului pe teritoriul agresorului. Sunt recunoscător fiecăreia dintre unităţile forţelor noastre de apărare care se ocupă de asta. Ucraina dovedeşte că este cu adevărat capabilă să facă dreptate şi să exercite presiune asupra agresorului”.

Responsabilii ucraineni rămân totuşi foarte zgârciţi cu detaliile, aşa că informaţiile disponibile provin cu precădere de la bloggerii militari ruşi. Potrivit acestora, sprijinite de roiuri de drone şi focuri de artilerie grea, unităţile ucrainene s-au mişcat rapid pentru a înainta 20 de km în vestul teritoriului rusesc de lângă graniţă, în timp ce unităţile de sabotaj au pătruns chiar mai adânc în Rusia. În acelaşi timp, Belarusul susţine că ar fi respins ceea ce au numit un atac major cu drone din partea Ucrainei.

Unele rapoarte afirmă că forţele ucrainene se îndreaptă spre centrala nucleară Kursk, care furnizează o mare parte din energia electrică din sudul Rusiei.

Citește și
soldati ucraina
Ucraina rupe tăcerea în privința invaziei din Rusia. Motivul pentru care a lansat incursiunea „pe teritoriul agresorului”

Potrivit analiştilor militari occidentali, principalul obiectiv al incursiunii-surpriză ar avea ca scop obţinerea unor pârghii de negociere cu Moscova, după alegerile prezidenţiale din SUA. Kievul este îngrijorat că sprijinul SUA ar putea slăbi, dacă republicanul Donald Trump se întoarce la Casa Albă.

Semn al gravităţii situaţiei, Vladimir Putin l-a însărcinat pe şeful FSB, Alexander Bortnikov, să coordoneze aşa-zisa operaţiune anti-teroristă din cele trei regiuni de graniţă, Kursk, Belgorod şi Briansk. Bortnikov s-a dovedit în trecut un conducător eficient în toiul crizelor care au amenințat stabilitatea internă rusă, precum rebeliunea mercenarilor Wagner, din vara anului trecut. Măsura sugerează şi că Putin este profund nemulțumit de modul în care comandamentul militar rus gestionează frontul.

Pe de altă parte, într-un nou act de răzbunare, Rusia a atacat masiv duminică dimineaţă Capitala ucraineană cu rachete balistice şi drone.

Un băiețel de 4 ani și tatăl lui, în vârstă de 35 de ani, au murit după ce rămășițele unui proiectil rusesc doborât au căzut peste casa în care locuiau, la marginea Kievului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult