Ce a făcut Kim Kardashian pentru a salva viaţa unui deţinut condamnat la moarte
Kim Kardashian, care are 62 de milioane de admiratori ("followers") pe Twitter, a publicat pe această reţea de socializare un mesaj prin care i-a cerut guvernatorului Gregg Abbott "să facă ceea ce trebuie" şi să oprească executarea deţinutului Rodney Reed, programată pe 20 noiembrie.
Rodney Reed se află în închisoare de 21 de ani pentru comiterea unei crime, dar, după încheierea procesului său, au fost descoperite o serie de probe ADN asociate armei crimei. Reprezentanţii The Innocence Project, o iniţiativă care militează pentru eliberarea din închisoare a persoanelor nevinovate şi pentru reforma legislaţiei americane cu scopul de a preveni condamnările eronate, afirmă că noile probe îl exonerează pe Rodney Reed.
"Vă rog, domnule guvernator Abbott, cum puteţi să executaţi un om, în contextul în care după procesul lui au apărut dovezi substanţiale ce ar putea să îl exonereze pe Rodney Reed şi chiar implică existenţa unui alt suspect? Vă îndemn să faceţi ceea ce trebuie!", a scris vedeta TV în mesajul ei publicat pe Twitter.
Kim Kardashian West, care a devenit celebră graţie prezenţei sale în emisiunea de tip reality-show "Keeping Up With The Kardashians", a discutat în trecut şi cu preşedintele Donald Trump despre soarta altor deţinuţi americani şi a contribuit la comutarea unora dintre sentinţele acestora. Soţul ei, rapperul Kanye West, este un susţinător înfocat al preşedintelui Donald Trump.
Ea a dezvăluit că era deja la curent cu situaţia deţinutului Rodney Reed atunci când a vizionat recent în cadrul unei proiecţii private filmul "Just Mercy", în care rolurile principale sunt interpretate de Jamie Foxx şi Michael B. Jodan.
Filmul, care va fi lansat oficial în ianuarie, are la bază o carte scrisă de Bryan Stevenson, avocatul unui bărbat de culoare care a petrecut şase ani în închisoare după ce a fost condamnat la moarte, înainte ca un tribunal să îl elibereze după ce a ajuns la concluzia că deţinutul a fost condamnat în mod eronat.
Sursa: Agerpres
Etichete: condamnat , Texas , moarte , Kim Kardashian , detinut
Dată publicare: 21-10-2019 10:03