„Avem armele permanent în alertă. Nu vom permite nimănui să ne amenințe”. Mesajul lansat de Putin de Ziua Victoriei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dincolo de retorica războinică a lui Putin, un singur tanc a participat la parada din Piața Roșie care a ilustrat o dată în plus izolarea Rusiei pe scena internațională. Invitații de onoare au fost din Belarus, Cuba și Laos. Iar Ucraina a marcat momentul atacând o rafinărie cu o dronă care a parcurs distanța record de 1500 de km.
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a început oficial al cincilea mandat prezidenţial. În scurtul discurs rostit înainte de defilare, Putin a lăudat eroismul soldaților care lupta în Ucraina și a reiterat amenințarea cu armele nucleare.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Rusia va face tot ce îi stă în putință că să evite o confruntare mondială, dar, în același timp, nu vom permite nimănui să ne amenințe. Forțele noastre strategice sunt permanent în alertă, pregătite de luptă.”
Liderul rus a prezentat din nou războiul din Ucraina drept parte a unei confruntări existențiale cu Occidentul.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Spiritul de revanșă, batjocorirea istoriei, legitimarea naziștilor din zilele noastre fac parte din politica elitelor occidentale de alimentare a conflictelor regionale, a tensiunilor inter-etnice și inter-religioase și de îngrădire a dezvoltării centrelor de putere suverane și independente.”
La parada desfășurată pe un frig strașnic și pe lapovitza au bătut pasul de defilare peste 9.000 de soldați.
Suita de vehicule militare a fost condusă de un tanc T-34-85, acesta fiind, la fel că anul trecut, singurul tanc prezent la defilare.
Sistemele mobile de rachete strategice Iars, componente vitale ale apărării nucleare a Rusiei, și-au făcut de asemenea apariția, pe lângă lansatoare de rachete tactice Iskander-M și sisteme de rachete antiaeriene S-400.
Parada s-a încheiat cu un survol al echipelor de acrobație aeriană.
Cum era de așteptat, la eveniment nu a fost prezent niciun lider occidental. În banca invitaților de onoare au stat liderii din Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Cuba, Laos și Guineea-Bissau.