Un băiețel de 8 ani s-a sinucis pentru că era agresat la școală
Părinții băiatului susțin că oficialii de la Școala Elementară Carson nu le-au transmis niciodată că băiatul lor, pe nume Gabriel, a fost bătut de un alt elev până a rămas inconștient, la 24 ianuarie 2017.
În replică, oficialii școlii susțin că Gabriel a transmis personalului că a leșinat și nu a menționat niciodată că ar fi fost hărțuit sau atacat.
Potrivit ABC News, poliția a postat imagini video în care Gabriel este agresat de un alt elev și cade întins pe podea, dar nu este clar care era starea băiatului.
Mai mulți angajați ai școlii au ajuns la fața locului și l-au ajutat pe băiat să se ridice. Acesta a stat întins pe podea aproximativ șapte minute.
O asistentă a sunat-o pe mama lui Gabriel, Cornelia Reynolds, și i-a spus că băiatul a leșinat.
Două zile mai târziu, cand Gabriel a revenit la școală, a fost din nou agresat. În acea seară băiatul s-a și sinucis.