Cățel dispărut în SUA, găsit captiv între doi pereți. Cum a ajuns acolo
Your browser doesn't support HTML5 video.
Patrupedul a avut mare noroc: a fost auzit de o femeie ieșită la plimbare cu propriul ei câine.
Ca să-l salveze, pompierii au spart peretele din cărămidă și l-au redat stăpânei, care credea că animalul e bine-mersi, departe de casă.
Întâmplarea a avut loc într-un cartier din orașul american Cincinnati. Zile la rând, o localnică și-a căutat peste tot cățelușa dispărută din curte.
Connie Frick, proprietară: ”Nu m-am simțit deloc fără speranță. Credeam că cineva a luat-o acasă sau a găsit un loc unde să stea și asta e ceea ce s-a întâmplat”.
Patrupedul, botezat Gertie, a fost descoperit abia după cinci zile, captiv între două ziduri, de o vecină care își plimba câinele în zonă.
Vanessa Roland, vecină: ”Am auzit scâncete și am început să vorbesc cu ea, câinele meu era și el acolo și lătra pentru că a auzit scâncetele la rândul lui, iar eu mă gândeam că e vorba de un cățel”.
”Era foarte entuziasmată, toată lumea o copleșea cu iubire”
Femeia a chemat imediat pompierii, care au spart peretele și au reușit să extragă cu bine cățelușa.
Connie Frick: ”A căzut prin acoperișul unui garaj dărăpănat, din ceea ce ne-au spus (pompierii). A căzut prin acoperiș, un zid vechi fusese înlocuit cu unul din bolțari, iar ea a rămas prinsă între cele două ziduri”.
Proprietara cățelușei spune că Gertie trăia în sălbăticie înainte să fie adoptată, și crede că asta a salvat-o.
Vanessa Roland: ”Cred că a știut cum să ceară ajutor. E un câine inteligent și a știut că trebuie să ne dea de știre că era acolo”.
Reîntâlnirea a fost una emoționantă, și pentru cățelușă, și pentru stăpâna ei.
Connie Frick: ”Era foarte entuziasmată, toată lumea o copleșea cu iubire, pompierii erau atât de fericiți”.
Tot pompierii, de data asta cei italieni, au fost eroi în cazul unui alt cățel, rămas înțepenit cu capul într-un gard, în orășelul italian Isernia. Salvatorii au reușit să scoată puiul de ciobănesc german viu și nevătămat și l-au returnat stăpânilor săi.