Cât a plătit Joe Biden pentru o porție de mâncare mexicană. Gestul președintelui american
Preşedintele Joe Biden a plătit joi de aproape patru ori preţul unei comenzi de mâncare mexicană în timpul unei vizite la Los Angeles, în semn de solidaritate cu americanii afectaţi puternic de inflaţie, cu trei săptămâni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, transmite AFP. Zâmbind, liderul de la Casa Albă i-a explicat chelnerului că banii în plus ar trebui să fie folosiţi pentru a plăti comanda următorului client. Angajatul lanţului a dorit iniţial să reducă cu 50% chitanţa preşedintelui Biden ca recompensă pentru misiunea sa în "serviciului publicului". Pentru două quesadilla şi şase taco comandate de Joe Biden şi de câţiva aleşi ai statului California, acesta i-a cerut preşedintelui SUA doar 16,45 dolari.
Prețurile din SUA cu crescut cu 8,2% în ultimul an
În loc să accepte gestul, preşedintele democrat, afectat de creşterea bruscă a preţurilor şi care riscă să piardă majoritatea în Congres în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, i-a înmânat bancnote în valoare totală de 60 de dolari. Un gest de generozitate la doar câteva ore după publicarea celor mai recente cifre ale inflaţiei, care au confirmat pierderea puterii de cumpărare a americanilor. Preţurile au crescut cu 8,2% în septembrie pe parcursul unui an, conform indicelui preţurilor de consum dat publicităţii joi de Departamentul Muncii. Timp de o lună, între august şi septembrie, inflaţia a crescut cu 0,4%, faţă de o creştere de 0,1% între lunile iulie şi august. Preşedintele Biden a anunţat joi după-amiază că săptămâna viitoare va lua decizii cu privire la preţul benzinei, care rămâne "prea ridicat". Joe Biden se află în prezent într-un turneu în mai multe state din vestul SUA pentru a-i sprijini pe aleşii democraţi în perspectiva alegerilor.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 14-10-2022 07:21