Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea

Activista iraniană Narges Mohammadi, premiată cu Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2023 pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran, a sărbătorit fericita veste alături de colegele de celulă.  

Narges Mohammadi a aflat că a primit Premiul Nobel „vineri spre sfârşitul după-amiezii, din mesaje transmise din sectorul bărbaţilor, care au acces mai uşor la telefoane", a indicat familia femeii într-o declaraţie remisă AFP.

„În aceeaşi seară, televiziunea de stat a difuzat ştirea la orele 22.30 locală, schiţându-i un portret injurios şi defăimător militantei. Narges şi co-deţinutele sale au fost încântate şi au sărbătorit această victorie în celulă", a menţionat familia.

După anunţul comitetului Nobel, ONU a cerut eliberarea ei, dar Teheranul a denunţat o „decizie părtinitoare şi politică".

Citește și
castigatoarea premiului nobel pentru pace
Premiul Nobel pentru Pace 2023, câștigat de activista iraniană Narges Mohammadi

Purtătorul de cuvânt al MAE iranian Nasser Kanaani a transmis într-un comunicat că premiul a fost atribuit „unei persoane recunoscute vinovate de încălcări repetate ale legilor şi care a comis acte infracţionale".

Jurnalista Narges Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, se află în detenţie în prezent în închisoarea Evin. Ea a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru „răspândirea de propagandă împotriva statului". Cei doi copii ai ei trăiesc la Paris și nu i-a mai văzut de șapte ani. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult