Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Casa Albă pune la îndoială capacitatea FBI de a descoperi frauda electorală

Secretarul general al Casei Albe Mark Meadows pune la îndoială capacitatea directorului FBI Christopher Wray de a detecta eventuale fraude electorale în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie în Statele Unite, relatează Reuters.

Christopher Wray şi-ar schimba, fără îndoială, mărturia cu privire la acest subiect pe care a depus-o joi, în audieri în Congres, dacă ”ar săpa mai mult” această problemă, a apreciat vineri Meadows , conform News.ro.

Directorul FBI a declarat în audieri, la Comisia Securităţii Interne din cadrul Senatului, că nu a descoperit vreo probă cu privire la vreun efort concertat la nivel naţional în vederea unei ”trucări” a rezultatului viitoarelor alegeri, contrazicând astfel spusele locatarului Casei Albe, potrivit căruia votul prin corespondenţă ameninţă ”sinceritatea” scrutinului.

”Cu tot respectul pe care-l datorez directorului Wray, el întâmpină dificultăţi în a găsi corespondenţă înăuntrul propriului FBI. Ce să mai vorbim despre o fraudă electorală”, a declarat Mark Meadows la CBS, fără să precizeze la ce corespondenţă lipsă se referă.

Un procuror federal din Pennsylvania, un stat considerat decisiv în alegerile prezidenţiale din noiembrie, a anunţat joi că serviciile FBI caută să stabilească dacă nouă buletine de vot din cadrul armatei în favoarea lui Donald Trump au fost ”tratate corect”.

Citește și
donald trump
Fost agent FBI, declarații surprinzătoare: E „clar” că „Donald Trump este compromis de ruși”

Mark Meadows l-a invitat, în intervenţia sa la CBS, pe Christopher Wray ”să adâncească ancheta care tocmai a început”.

”Poate are nevoie să se implice pe teren, iar asta i-a schimba mărturia la Capitoliu”, a apreciat el.

Contactat de Reuters, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) nu a comentat aceste declaraţii ale Casei Albe.

Donald Trump l-a numit pe Christopher Wray director FBI după destituirea lui James Comey, în 2017, în timpul anchetei ruse a lui Robert Mueller cu privire la eventuale legături între echipa de campanie a miliardarului newyorkez din 2016 şi Rusia.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult