Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Casa Albă, preocupată de interdicţia Al Jazeera în Israel. „Noi credem în libertatea presei”

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că va implementa „imediat” o interdicție referitoare la difuzarea canalului Al Jazeera în Israel.  

În acest sens, Casa Albă consideră preocupantă posibila interdicţie a difuzării canalului Al Jazeera în Israel.

„Vă voi direcţiona către Israel în legătură cu ce au intenţia să facă, dar, dacă este adevărat, o astfel de decizie ar fi îngrijorătoare", a spus purtătoarea de cuvânt a executivului american Karine Jean-Pierre, conform Agerpres. 

Totodată, Casa Albă a apreciat luni că, dacă se vor adeveri informaţiile despre cadavrele găsite la spitalul al-Shifa, de unde armata israeliană s-a retras după două săptămâni de ofensivă, ele sunt „foarte îngrijorătoare”.

„Este foarte îngrijorător dacă este adevărat", a declarat Karine Jean-Pierre, indicând că Washingtonul „va contacta guvernul israelian pentru a obţine mai multe informaţii", după ce medici şi civili prezenţi în complex au declarat pentru AFP că au fost găsite cel puţin 20 de cadavre, iar peste unele dintre acestea părea că ar fi trecut vehicule militare. 

Citește și
Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”
Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult