Casa Albă îi acuză pe palestinieni că refuză dialogul
"Preşedintele (Donald Trump) i-a cerut vicepreşedintelui Pence să se deplaseze în regiune pentru a ne reafirma angajamentul de a acţiona împreună cu partenerii noştri din întreg Orientul Mijlociu pentru eradicarea extremismului care ameninţă speranţele şi visurile generaţiilor viitoare", a declarat Jarrod Agen, secretarul general adjunct al Casei Albe, potrivit Agerpres.
"Este regretabil faptul că Autoritatea Palestiniană se îndepărtează încă o dată de ocazia de a discuta despre viitorul regiunii", a continuat el. "Administraţia rămâne hotărâtă în efortul său de a se ajunge la pace între israelieni şi palestinieni, iar echipa noastră pentru pace va acţiona din greu pentru a pune la punct un proiect", a mai spus oficialul american.
Un consilier al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas a afirmat sâmbătă că acesta nu se va întâlni cu vicepreşedintele Mike Pence, după decizia lui Donald Trump de a declara unilateral miercuri Ierusalimul drept capitală a Israelului.
"Nu va fi nicio întâlnire cu vicepreşedintele american în Palestina", a declarat pentru AFP Majdi al-Khalidi, consilier diplomatic al preşedintelui Abbas.
În a doua jumătate a lunii decembrie, vicepreşedintele Mike Pence este prevăzut să întreprindă un turneu în Israel şi Teritoriile Palestiniene.
"Vicepreşedintele este nerăbdător să se deplaseze în regiune pentru a se întâlni cu premierul (israelian, Benjamin) Netanyahu, şi cu preşedintele (egiptean, Abdel Fattah) Al-Sisi", a subliniat Jarrod Agen.
Mai mulţi responsabili din regiune au făcut şi ei cunoscut că nu se vor întâlni cu Mike Pence, spre deosebire de programul stabilit iniţial.
Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt şi-a anulat sâmbătă întâlnirea cu vicepreşedintele american, după ce, cu o zi înainte, Ahmed el-Tayeb, marele imam al Universităţii Al-Azhar, instituţie influentă a islamului, anunţase o decizie similară.
Sursa: Agerpres
Etichete: donald trump , casa alba , palestinieni , mike pence
Dată publicare: 11-12-2017 07:05