Capul celei mai mari mafii din Italia a fost arestat. El a fost prins într-o catedrală
Pasquale Bonavota era căutat de poliție încă din 2018, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de arestare pentru crimă și asociere cu mafia.
Poliția spune că bărbatul în vârstă de 49 de ani este șeful grupării mafiote 'Ndrangheta, scrie BBC.
Grupul este format din cea mai puternică familie mafiotă din Italia și se spune că controlează cea mai mare parte a cocainei din Europa.
Pasquale Bonavota se afla în catedrală atunci când a fost arestat și avea asupra lui un act de identitate fals.
El este unul dintre inculpații unui proces care se află în desfășurare. Peste 300 de persoane sunt acuzate de crimă organizată.
În acel caz, Pasquale Bonavota este descris ca fiind liderul care „lua cele mai importante decizii”, alături de alți șefi ai grupului, și „avea grijă de interesele asociației în zona Romei și în sectoarele jocurilor de noroc și traficului de droguri”.
Arestarea lui are loc la trei luni după capturarea șefului mafiei siciliene, Matteo Messina Denaro, în ianuarie, după 30 de ani de fugă.
Sindicatul criminal 'Ndrangheta are la bază clanuri de familii care controlau în mod tradițional satele din vârful munților din regiunea Calabriei.
În timp ce Cosa Nostra din Sicilia și Camorra din Napoli sunt mai cunoscute la nivel internațional, ambele au avut de suferit după intervențiile poliției.
Drept urmare, 'Ndrangheta a crescut și este acum cea mai puternică mafie a Italiei, cu ramuri în întreaga lume, din America de Sud până în Australia, și cu o cifră de afaceri anuală estimată la 60 de miliarde de dolari.
Ei sunt specializați în traficul de cocaină și domină piața globală.