Capitala Afganistanului, asediată de Statul Islamic. Jihadiştii au încercat să-l ucidă pe preşedinte
Galerie foto
Forţele de securitate afgane au pus capăt marţi unui atac de peste şase ore asupra capitalei Kabul, revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), într-un moment în care guvernul aşteaptă încă un răspuns oficial al talibanilor la propunerea de încetare a focului lansată de preşedintele Ashraf Ghani, transmite AFP.
Circa 30 de obuze de mortiere au fost trase în total asupra capitalei afgane, 'din două poziţii distincte, dar apropiate', a indicat misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support (RS), într-un comunicat. Acesta precizează că patru atacatori au fost ucişi şi cinci s-au predat.
În schimb, comandantul garnizoanei Kabul, generalul Murad Ali Murad, a declarat, într-o conferinţă de presă, că 'şase civili şi soldaţi au fost răniţi', iar 'doi atacatori au fost ucişi'.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai, a indicat un bilanţ similar şi a precizat că 'atacul s-a terminat'.
Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul, prin agenţia sa de propagandă Amaq, pe serviciul de mesagerie Telegram, precizând că ţinta a fost 'palatul prezidenţial'.
Proiectilele au căzut asupra capitalei în momentul în care preşedintele Ashraf Ghani ţinea un discurs cu ocazia primei zile a sărbătorii Eid al-Adha. 'Această naţiune nu se va pleca în faţa acestor atacuri cu rachete', a declarat Ghani, în discursul întrerupt de mai multe ori de explozii.
Preşedintele Ghani le-a propus duminică un armistiţiu pe trei luni talibanilor. Într-un mesaj trimis AFP, purtătorul lor de cuvânt a negat orice implicare a talibanilor în atacurile de marţi,
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: atac , presedinte , isis , afganistan , talibani , kabul
Dată publicare: 21-08-2018 17:34