Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Opt tone de cocaină descoperite într-un submarin. Cât valoarează pe piața neagră

Armata columbiană, în colaborare cu administraţia americană de combatere a traficului cu stupefiante, a confiscat un mini-submarin care transporta opt tone de cocaină, a anunţat vineri presa locală, citată de agenţia DPA.

Ambarcaţiunea a fost interceptată joi în largul oraşului-port Tumaco din sud-vestul Columbiei în timp ce se îndrepta către America Centrală.

Cantitatea de droguri confiscată este cea mai mare care a fost descoperită în Columbia pe un astfel de submarin, tip de ambarcaţiune cunoscută şi sub numele de narco-submarin şi folosită frecvent pentru transportul drogurilor, potrivit Agerpres.

Cele opt tone de cocaină valorează pe piaţa SUA circa o jumătate de miliard de dolari, conform postului columbian Caracol.

Columbia este cel mai mare producător mondial de cocaină. Conform estimărilor ONU, anul trecut erau cultivate pe teritoriul acestei ţări circa 170.000 de hectare de coca, planta din care se produce cocaina.

Citește și
Român arestat în Marea Britanie pentru trafic de cocaină
Român arestat în Marea Britanie pentru trafic de droguri. Are 10 condamnări în România

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult