VIDEO. Angela Merkel, în lacrimi la ceremonia de adio pentru cancelarul Germaniei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cancelarul german demisionar Angela Merkel a primit onoruri militare de adio la „Grand Tattoo”. „Grosser Zapfenstreich” este cea mai înaltă ceremonie militară pentru un civil.
Bundeswehr-ul, forțele armate federale germane, și-a luat rămas bun de la cancelarul Angela Merkel. "Grosser Zapfenstreich" este cea mai înaltă ceremonie militară pentru un civil, potrivit Deutsche Welle.
În cadrul unei ceremonii desfășurate la lumina torțelor, Bundeswehr și-au luat rămas bun de la cancelarul Angela Merkel. Evenimentul militar a devenit ceremonia neoficială de adio pentru miniștrii Apărării, președinți și cancelari.
Într-un discurs scurt și serios rostit joi seară, Merkel le-a mulțumit germanilor și le-a cerut să abordeze viața cu o "ușurință a inimii" și să fie optimiști în ceea ce privește viitorul țării lor.
Ea a ales pentru ceremonie complexul Bendler Block al Ministerului Apărării. Este un loc încărcat de istorie. Construit ca birou pentru Marina Imperială Germană în 1914, a fost extins de naziști și a devenit cartierul general al unui grup de ofițeri germani care au încercat să-l înlăture pe Adolf Hitler de la putere la 20 iulie 1944. Liderii conspirației au fost executați în curte, unde astăzi se află un memorial al rezistenței germane. Din 1993, complexul a servit ca sediu secundar al Ministerului Federal al Apărării din Germania.
Decretată 10 ani la rând, cea mai puternică femeie a lumii de-a lungul celor 4 mandate, Angela Merkel, a trebuit să facă faţă unei "crize permanente" a Uniunii Europene, de la colapsul financiar din 2008, până la pandemia de coronavirus, trecând prin Brexit.
Există o întreagă generație de germani care n-au cunoscut alt lider. Angela Dorothea Merkel a condus Germania mai bine de 16 ani, cu doar 2 săptămâni mai puțin decât cancelarul Reunificării, Helmut Kohl.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Am fost mereu femeia-simbol, femeia-dovadă. Oamenii erau mulțumiți că există una, mai ales că mi-am făcut treaba bine. Eram tânără atunci, eram femeie și veneam din Est, bifam toate căsuțele. Am fost dovada "utilă", ca s-o spunem de-a dreptul.”
Cât a condus cea mai puternică economie europeană, Merkel a pus capăt obligativității stagiului militar, a accelerat renunțarea la energia nucleara, a consolidat tranziția către energii sustenabile, a înlesnit legalizarea căsătoriilor intre persoane de același sex și a implementat stimulente pentru implicarea taților.
Ralph Bollmann, biograf al cancelarului și jurnalist pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung: „Cea mai importantă moștenire a doamnei Merkel este că a asigurat stabilitate în vremuri de zguduiri globale. Începând din 2008, crizele s-au ținut lanț și au amenințat fundamentele lumii noastre, punând sub semnul întrebării ordinea globală. Faptul că ea a ținut Germania și Europa în siguranță asta e marea ei realizare.”
Spiritul analitic al acestei chimiste, doctor în ştiinţe, a fost crucial pentru a debloca negocieri europene, uneori interminabile. Primul test l-a trecut odată cu criza financiara izbucnita în 2008. A salvat moneda euro din criza datoriilor care a îngenuncheat unele state membre. Cancelarul Merkel a acceptat pachete majore de salvare, dar insistând pe măsuri dureroase de austeritate.
O decizie controversată, dar corectă spun comentatorii, a luat și la apogeul crizei refugiaților din 2015. Acționând ca un autentic om de stat, a deschis frontierele germane pentru peste un milion de refugiaţi, majoritatea sirieni.
Merkel a insistat pe compromis într-o perioada marcată de turbulențe, de la alienarea Americii lui Trump la Brexit. Criticii îi reproșează însă tergiversările și ezitările în fata Ungariei lui Orban și a Poloniei lui Kaczyński, atunci când au deviat de la traiectoria europeană. Dar și atitudinea din cale-afara de pragmatic-negustorească față de Rusia lui Putin.
Pe plan intern, un mare minus este lipsa investițiilor în infrastructură și tehnologie. În bogata Germanie, semnalul de telefonie mobilă e atât de deficitar încât în toiul pandemiei responsabilii sanitari trimiteau prin fax cifrele la zi, iar când s-a făcut scoală online și adulțîi munceau de acasă, multe familii au avut probleme cu accesul la internet.
Oricum ar suna bilanțul, Angela Merkel poate fi mândră de un final de carieră unic: este primul cancelar german care părăsește puterea în proprii ei termeni, la momentul hotărât de ea.
Alice Schwarzer, reprezentată cunoscută a mișcării feministe: „Un lucru e clar: a demonstrat că și femeile pot.”
Sursa: Deutsche Welle, StirilePROTV
Etichete: germania , angela merkel
Dată publicare: 02-12-2021 20:02