Britanicii confiscă jumătate de mil. lire sterline de la fiul fostului premier Vlad Filat
Justiţia a dispus să i confişte aproape 500.000 de lire sterline (570.000 de euro) fiului fostului premier moldovean Vladimir Filat, care utiliza un automobil de lux marca Bentley şi plătea o chierie lunară în valoare de 30.000 de lire sterline la Londra.
Anchetatorii au stabilit că fondurile lui Vlad Luca Filat, în vârstă de 22 de ani, proveneau ”din activitatea ilegală a tatălui său”, a anunţat joi, într-un comunicat, Agenţia britanică de luptă împotriva crimei (NCA), potrivit News.ro.
Fostul premier Vladimir Filat (2009-2013) se află în prezent la închisoare, în ţara sa, unde ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare la care a fost condamnat în iunie 2016, după ce a fost găsit vinovat de corupţie şi abuz de putere. El a fost acuzat de deturnarea sumei de 260 de milioane de dolari.
Fiul său, care s-a instalat la Londra în iulie 2016, pentru a studia, a atras atenţia anchetatorilor prin cheltuielile sale ”extravagante”, între care achiziţionarea unui automobil marca Bentley în valoare de 200.000 de lire sterline, în contextul în care nu are venituri cunoscute în Regatul Unit, precizează NCA.
El deţinea trei conturi la banca HSBC, ”alimentate cu depozite importante de către societăţi străine, în principal cu sediul în Turcia şi Insulele Caiman”, a anunţat agenţia. Multiple depozite în numerar au fost de asemenea înregistrate în reţeaua băncii, între care peste 98.000 de lire sterline depuse în doar trei zile.
Aceste trei conturi bancare au fost blocate în mai 2018, în baza unor noi dispoziţii privind Criminal Finance Act din 2017, o lege în lupta împotriva spălării banilor.
Un tribunal de la Londra a dispus marţi ca banii blocaţi să fie confiscaţi.
Judecătorul Michael Snow s-a declarat convins că banii ”proveneau din comportamentul infracţional al tatălui său în (Republica) Moldova”.
”Atunci când suspectăm că banii dintr-un cont provin dintr-o infracţiune, putem cere tribunalului să blocheze şi apoi să confişte sumele”, a declarat Rob MacArthur, de la unitatea înăsrcinată să lupte împotriva corupţiei internaţionale la NCA.
”În acest caz, Vlad Luca Filat nu a fost în măsură să demonstreze că banii aveau o origine legitimă, iar tribunalul a stabilit că aceşti bani erau recuperabili”, a adăugat el.
Sursa: News.ro
Etichete: Marea Britanie , Republica Moldova , spalare de bani , vlad filat
Dată publicare: 08-02-2019 09:09