Boris Johnson vrea să creeze un sistem global de gestionare a pandemiilor. Cum va funcționa
De asemenea, Boris Johnson va anunța că Marea Britanie contribuie cu 71 de milioane de lire sterline la proiectul Covax pentru procurarea unui vaccin împotriva Covid-19, conform The Independent.
Prin această contribuție, Marea Britanie va achiziționa 27 de milioane de doze de vaccin pentru populația sa.
Contribuție de 340 de milioane de lire sterline pentru OMSPrim-ministrul britanic a decis ca țara sa să contribuie cu 340 de milioane de lire sterline la bugetul OMS în următorii patru ani, efectuând astfel o creștere de 30% a contribuției de până acum.
În urma acestei creșteri, Marea Britanie va deveni unul dintre cei mai mari contributori ai OMS, după ce Donald Trump a retras contribuția Statelor Unite.
Plan pentru identificarea și prevenirea viitoarelor pandemiiBoris Johnson va prezenta la ONU un plan din cinci puncte, dezvoltat în colaborare cu Fundația Bill și Miranda Gates și menit să genereze un răspuns global mai bun în cazul unei pandemii.
1. O rețea globală de laboratoare care să identifice patogenii periculoși proveniți de la animale înainte să treacă bariera speciei și să poată infecta oameni.
2. Dezvoltarea unui sistem de producție global pentru tratamente și vaccinuri, care să poată fi accesat rapid în caz de nevoie.
3. Un sistem de avertizare global, care să se folosească de date provenite din toate țările.
4. Protocoale globale pentru o viitoare urgență de sănătate, care să acopere tot, de la informarea cetățenilor la aprovizionare.
5. Reducerea barierelor comerciale, care au împiedicat din anumite puncte de vedere răspunsul global în fața Covid-19.
Sursa: B.P.
Etichete: Marea Britanie , coronavirus , pandemie , boris johnson , ONU
Dată publicare: 26-09-2020 10:56