Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Boris Johnson a găsit ”sală de sport”. Regina l-a primit în grădinile palatului Buckingham

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat permisiunea premierului Boris Johnson să facă mişcare în grădinile Palatului Buckingham, a scris miercuri ziarul The Telegraph, citat de dpa.

Exerciţiile fizice fac parte din eforturile premierului britanic de a-şi continua recuperarea după infectarea cu COVID-19 şi îi uşurează acestuia problemele privind securitatea în legătură cu obiceiul său zilnic de a alerga în spaţii publice, a precizat ziarul.

Reședința reginei dispune de o grădină și de un teren de tenis

 

Reşedinţa reginei Elisabeta din Londra dispune de o grădină mare şi de un teren de tenis în aer liber. Boris Johnson este cunoscut ca fiind un iubitor al sportului.

Ziarul a publicat o fotografie cu premierul în vârstă de 55 de ani în momentul sosirii acestuia, marţi, la reşedinţa sa oficială şi biroul din Downing Street, după o sesiune de exerciţii fizice, purtând un tricou roşu, pantaloni scurţi albaştri şi încălţăminte sport.

Citește și
Boris
Planul medicilor în cazul în care Boris Johnson ar fi murit din cauza infectării cu Covid-19

Publicaţia a citat o sursă din cadrul palatului, spunând că şi altor premieri li s-a oferit permisiunea să facă mişcare în grădinile Palatului Buckingham.

Boris Johnson a fost de asemenea văzut făcând jogging în grădinile Palatului Lambeth, reşedinţa oficială din Londra a Arhiepiscopului de Canterbury - şeful Bisericii Anglicane.

Palatul Buckingham, închis pentru turiști

 

Palatul Buckingham este în prezent închis pentru turişti din cauza pandemiei de coronavirus.

Regina Elisabeta a II-a, 94 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, 98 de ani, au părăsit Londra şi s-au mutat la Castelul Windsor în martie ca măsură de precauţie după izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult