Bogdan Aurescu: Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen
Bogdan Aurescu a salutat poziția favorabilă exprimată de suedezi cu privire la aderarea României la Schengen, fapt care, în opinia sa, „va face Uniunea Europeană mai sigură”.
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a precizat că social-democraţii suedezi au anunţat, în urmă cu puţin timp, că susţin aderarea României la spaţiul Schengen. „Purtătorul de cuvânt, Ardalan Shekarabi, a declarat clar ceea ce spuneam de câteva săptămâni, că niciodată nu s-au opus, ci doar au cerut guvernului de dreapta să îşi asume şi să explice deciziile pe domeniul afacerilor europene întrucât parteneriatul lor cu extrema dreaptă nu este viabil”, a mai explicat europarlamentarul PSD.
„Social-democraţii suedezi au anunţat, în urmă cu puţin timp, că susţin aderarea României la spaţiul Schengen. Iată că din nou Partidul Social Democrat îşi îndeplineşte cu responsabilitate datoria faţă de români. Suntem iar singurii care ne-am făcut treaba la nivelul familiei noastre politice. Purtătorul de cuvânt, Ardalan Shekarabi, a declarat clar ceea ce spuneam de câteva săptămâni, că niciodată nu s-au opus, ci doar au cerut guvernului de dreapta să îşi asume şi să explice deciziile pe domeniul afacerilor europene întrucât parteneriatul lor cu extrema dreaptă nu este viabil”, a scris Victor Negrescu, luni pe Facebook.
El a mai spus că „nu vom cere ca cei din opoziţie să îşi ceară scuze pentru faptul că au pus în pericol aderarea României la spaţiul Schengen, dar le vom cere să se implice pentru a înlătura piedicile puse de guvernele de centru-dreapta din Olanda şi Austria”.
„Hai, România! Nu ne lăsăm. Voi continua săptămână aceasta discuţiile cu parlamentarii din ţările membre reticente”, a conchis Negrescu.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bogdan aurescu , romania , Suedia , Schengen , victor negrescu
Dată publicare: 28-11-2022 19:38