Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Biserici incendiate în Canada, după descoperirea a o mie de morminte ale unor copii din școli conduse de Biserica Catolică

Alte două biserici au fost incendiate sâmbătă în Canada, aducând la patru numărul bisericilor arse de la descoperirea a o mie de morminte anonime în apropierea unor foste şcoli pentru copii indigeni conduse de Biserica Catolică din Columbia Britanică.

Sâmbătă, în zorii zilei, Biserica Sf. Ann şi Biserica Chopaka, ambele situate pe teritorii autohtone din Columbia Britanică, au fost incendiate la mai puţin de o oră interval, a indicat poliţia federală.

"Ambele biserici au fost distruse", a precizat într-un comunicat sergentul Jason Bayda de la Poliţia Regală Canadiană.

Aceste incendii au avut loc la două zile după anunţul descoperirii a peste 750 de morminte anonime pe locul unui fost internat administrat de Biserica Catolică din Marieval (vest).

Citește și
Mesajul Papei Francisc către credincioșii din întreaga lume: „Să ne eliberăm de dictatura propriului eu”
Papa Francisc a semnat un decret ce permite femeilor să ocupe mai multe funcţii în Biserica Catolică

Luna trecută, identificarea rămăşiţelor a 215 de copii pe terenul unei alte instituţii de acelaşi fel a provocat o undă de şoc în Canada, ilustrând calvarul suferit de decenii de copii indigeni în şcolile conduse de Biserica Catolică.

Autorităţile consideră că incendiile de sâmbătă sunt "suspecte şi caută să verifice dacă sunt legate de incendierea bisericilor din Penticton şi Oliver la 21 iunie", a adăugat sergentul Bayda.

Anchetele asupra incendiilor din iunie sunt în curs de desfăşurare.

Premierul Canadei și-a cerut scuze și cere papei să facă același lucru

 

Descoperirea mormintelor a reaprins trauma suferită de aproximativ 150.000 de copii nativi americani, metişi şi inuiţi, separaţi de familiile lor, limbă şi cultură şi înscrişi cu forţa până în anii 1990 în 139 din aceste şcoli rezidenţiale din întreaga ţară.

Mulţi dintre ei au fost maltrataţi sau supuşi la abuzuri sexuale şi peste 4.000 au murit în aceste şcoli, potrivit unei comisii de anchetă, care s-a referit la un adevărat "genocid cultural" comis în Canada.

Vineri, premierul canadian, Justin Trudeau, şi-a cerut scuze în numele ţării sale, l-a îndemnat pe papa Francisc să facă acelaşi lucru şi nu a exclus o anchetă penală.

În cursul unui briefing de presă, el a revenit pe larg la "teribilele greşeli" ale Canadei care a desfăşurat câteva secole o controversată politică de asimilare forţată a primelor naţiuni.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult