Bilanțul incendiului de la Murcia a crescut la 13 morți. Au fost decretate trei zile de doliu național
Update 16:08 Cel puțin 13 persoane au murit într-un incendiu într-un club de noapte din Murcia, în sud-estul Spaniei, au anunțat autoritățile, conform Sky News.
Salvatorii caută în continuare persoane dispărute.
Știre inițială Incendiul a izbucnit în Discoteca „Teatru”, în cartierul Atalayas, duminică, spre ora locală 6:00 (7:00, ora României), scrie BBC News, conform News.ro.
Autorităţile avertizeazză că bilanţul sinistrului poate creşte.
Salvatori căutau persoane care au fost dispărute şi care se aflau în incintă la momentul incendiului.
„Suntem devastaţi”, a declarat la postul spaniol Canalul 24 primarul din Murcia, Jose Ballesta, care anunţă că salvatori căutau în continuare mai multe persoane date dispărute.
El a decretat trei zile de doliu în Murcia.
Rude soseau la faţa locului în căutarea celor dragi, a anunţat el.
Salvatori au anunţat că pompierii au reuşit să intre în incintă către ora locală 8:00 (9:00, ora României) şi au descoperit patru cadavre, iar alte două 40 de minute mai târziu.
Patru persoane primeau îngrijiri medicale la spital după ce au inhalat fum.
O instalaţie sportivă locală era folosită pentru a se acorda consiliere persoanelor afectate de incendiu.
Cauzele incendiului erau neclare. Sinistrul a izbucnit în timp ce clienţi se aflau înăuntru.
Primăria Murcia şi-a exprimat „regretul profund” şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor.