Bilanţul cutremurului cu magnitudinea 6,8 produs în Filipine creşte la 8 morţi
Consiliul Naţional pentru Reducerea şi Gestionarea Riscului de Dezastre din Filipine a declarat că numărul victimelor "este încă supus validării", adăugând că oficialii provinciali continuă să efectueze evaluări. Agenţia a precizat că o persoană a murit în provincia Davao Occidental, trei în provincia Cotabato de Sud şi patru în provincia Sarangani. Cutremurul a afectat peste 1.500 de persoane. Aproximativ 50 de case şi peste 70 de structuri au fost avariate, inclusiv clădiri ale unor şcoli, instituţii guvernamentale, poduri, drumuri şi structuri private. Unele dintre drumurile avariate sunt încă impracticabile, a adăugat agenţia. Cutremurul produs în largul Filipine vineri, la ora locală 16:14 (08:14 GMT), a avut epicentrul la aproximativ 34 kilometri nord-vest de oraşul Sarangani din Davao Occidental, la o adâncime de 72 de kilometri. Cutremurele se produc frecvent în Filipine, arhipelag situat pe "Cercul de Foc" al Pacificului, o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, care se întinde din Japonia până în bazinul Pacificului, trecând prin Asia de Sud-Est.