Biden respinge acuzaţia Moscovei că NATO duce un război prin interpuşi în Ucraina
Biden s-a referit la ceea ce el a numit 'retorica deranjantă care vine de la Kremlin', şi a spus: 'Noi nu atacăm Rusia'.
Preşedintele american a mai afirmat că Washingtonul ajută Ucraina să se apere singură împotriva agresiunii. 'Rusia este agresorul', a spus el, adăugând că lumea trebuie să tragă la răspundere Rusia.
Joe Biden s-a referit la comentariile şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, care a declarat că NATO duce un război prin interpuşi, având în vedere livrările de arme către Kiev, în legătură cu care Moscova a atenţionat că le consideră ţinte legitime de atac.
Lavrov a vorbit de asemenea despre pericolul real al unui al treilea război mondial.
Suntem pregătiţi pentru orice fac ei, a replicat Biden, care a numit iresponsabile afirmaţiile Rusiei despre ameninţarea unui război mondial şi posibila folosire de arme nucleare.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 28-04-2022 21:14