Biden îi transmite condoleanţe lui Trump la moartea fratelui acestuia, Robert
'Anunţ cu inima îndurerată că minunatul meu frate, Robert, a murit liniştit în această noapte', a afirmat Trump în comunicatul publicat de Casa Albă.
'Cunosc imensa durere pe care o constituie pierderea cuiva apropiat', a transmis fostul vicepreşedinte democrat, care şi-a pierdut soţia şi fiica la începutul anilor 1970 într-un accident rutier, iar apoi fiul cel mare, Beau, răpus de cancer în 2015.
'Să ştiţi că rugăciunile noastre vă însoţesc', a adăugat Joe Biden.
Robert Trump era internat într-un spital new-yorkez, iar media americane au relatat că era grav bolnav, fără a se furniza amănunte privind natura suferinţei sale.
Deşi mai puţin celebru decât fratele său, Robert Trump, născut în 1948, a făcut parte multă vreme din imperiul imobiliar familial şi a fost de o loialitate absolută faţă de preşedinte.
"Nu era numai fratele meu, era cel mai bun prieten al meu", a scris Donald Trump. "Amintirea lui va trăi mereu în inima mea. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace", a adăugat el.