Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Biden a primit o lovitură din partea Curții Supreme, în lupta anti-COVID. În Regat, scandalul „partygate” este în toi

Your browser doesn't support HTML5 video.

În Statele Unite, vaccinarea este obligatorie pentru personalul medical, dar nu şi pentru angajaţii marilor companii, a decis Curtea Supremă.

Ceea ce înseamnă că a respins una dintre măsurile-cheie, pe care le voia administraţia Biden, în lupta împotriva pandemiei de Covid.

La Londra, noi dezvăluiri despre petreceri la reşedinta oficială a premierului britanic, în timpul lockdown-ului, și în ajunul funeraliilor prințului Philip, pun şi mai multă presiune pe Boris Johnson, căruia i se cere demisia, inclusiv de la şefia partidului. Premierul i-a cerut iertare reginei, pentru petrecerile la care, el personal, nu a participat.

Curtea supremă a Statelor Unite a respins decizia administraţiei Biden care ar fi impus vaccinarea obligatorie pentru angajaţii marilor companii. Altfel, aceştia ar fi fost obligaţi să poarte mască la serviciu şi să se testeze săptămânal.

Elie Honig, avocat: „Angajatorii privaţi pot să le ceară angajaţilor să se vaccineze, sau pot să decidă testarea obligatorie pentru cei nevaccinaţi. Însă, ce a decis Curtea Supremă astăzi este că guvernul federal nu-i poate forţa pe angajatori să facă asta”.

Citește și
Covid
Record de infectări la nivel global: 3,4 milioane de cazuri într-o zi

Vaccinarea obligatorie extinsă la angajaţii marilor companii era un element central al strategiei administraţiei de la Casa Albă pentru limitarea pandemiei de Covid.

Joe Biden, a cărui popularitate este în scădere accentuată, nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de un verdict al instanţei, care, spune preşedintele, "blochează cerințele de bun simț pentru salvarea vieții angajaților".

Totuşi, printr-un verdict separat, Curtea supremă a dat undă verde vaccinării obligatorii a personalului medical.

Joe Biden, președintele SUA: „Ştiu că suntem cu toţii frustraţi, acum, la intrarea într-un nou an. Varianta Omicron provoacă milioane de cazuri de infectare şi spitalizări record”.

În America, nu doar că infectările zilnice cu noua variantă Omicron ating recorduri după recorduri. Şi numărul spitalizărilor creşte alarmant. Sunt internaţi peste 146.000 de bolnavi cu Covid, mai mulţi decât în vârful precedent al pandemiei, acum un an.

Noi dezvăluiri despre petrecerile din reședința lui Boris Johnson

La Londra, se adânceşte aşa-numita criză "partygate", a petrecerilor la reşedinta oficială a premierului britanic, în timpul lockdown-ului. Au apărut noi dezvăluiri în presă despre alte petreceri cu câteva zeci de angajați de la Downing Street, care au băut alcool, până spre dimineață, la două evenimente, pe 16 aprilie, anul trecut - chiar în noaptea de dinaintea funeraliilor prinţului consort Philip.

Restricţiile Covid interziceau pe atunci adunările în interior. Chiar şi funeraliile soţului reginei Elisabeta a II-a s-au desfășurat într-un cadru restrâns.

Damian Hinds, ministrul britanic al Apărării: „Am fost șocat. Ma ales că era un moment sumbru pentru întreaga noastră țară, când întreaga națiune împărtășea doliul Maiestății sale”.

Potrivit dezvăluirilor din The Telegraph, la una dintre petreceri, un angajat ar fi fost trimis la cumpărături să aducă o valiză plină cu sticle de vin.

Boris Johnson nu a participat la niciuna dintre petreceri - care, însă, ridică noi semne de întrebare privind "cultura încălcării regulilor" la Downing Street.

Sir Roger Gale, deputat conservator senior: „Cred că petrecerile care au avut loc în seara aceea sunt de neacceptat și complet insensibile. Dezvăluie, cred, o adevărată cultură la Downing Street, care, evident, este alimentată de la vârf și n-ar trebui permisă”.

Premierul se confruntă cu tot mai multe apeluri la demisie, din partea opoziției dar și a câtorva membri marcanți din propriul partid.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult