Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bătălie pentru un oraş din Afganistan. Talibanii se ascund în casele localnicilor

Oraşul Ghazni din Afganistan este disputat între talibani şi forţele guvernului de la Kabul, sprijinite de aviaţia americană.

 

Guvernul afgan şi talibanii afirmă că au sub control localitatea Ghazni, dar situaţia rămânea confuză sâmbătă în acest oraş cu 280.000 de locuitori, disputat de peste 24 de ore, ai cărui aleşi fuseseră alertaţi cu regularitate despre riscurile unor atacuri, informează AFP.

"Guvernul de la Kabul susţine că situaţia se află sub control, dar responsabili aflaţi la faţa locului afirmă că luptele continuă la periferiile oraşului", a declarat sâmbătă Shah Gul Rezaye, deputată de Ghazni.

"Din nefericire, liniile de comunicaţii au fost întrerupte vineri după-amiază de către talibani şi nu mai există nici electricitate în oraş", a adăugat ea, nereuşind să stabilească un contact cu circumscripţia sa.

Citește și
fete afgane
Mireasă copil din Afganistan torturată și ucisă de soț. Tradiția barbară urmată de bărbat

Este pentru a doua oară în mai puţin de trei luni când talibanii reuşesc să ocupe, chiar pentru scurt timp, o capitală de provincie, după căderea oraşului Farah la mijlocul lunii mai, recucerit rapid de forţele armate.

Vineri seara, Ministerul Apărării afgan anunţase că Ghazni că era sub controlul armatei care recurgea la percheziţii casă cu casă pentru a-i alunga pe talibanii ascunşi la civili, dar această informaţie nu a putut fi confirmată din surse independente.

Un responsabil citat de televiziune locală Tolo News afirmase că "situaţia este calmă în trei sferturi din oraş, cu tiruri izolate în partea de vest. Prăvăliile s-au redeschis sâmbătă".

Ministerul de Interne afgan a anunţat o conferinţă de presă la ora locală 14:00 (09:00 GMT) şi a avertizat că nu va spune "nimic" până atunci.

La rândul lor, talibanii îşi înmulţesc comunicatele triumfaliste: "Mujahedinii au capturat un batalion întreg noaptea trecută, arme, muniţii şi patru camioane... Ei apără oraşul Ghazni, blocând înaintarea inamicului" (forţele afgane), a indicat purtătorul lor de cuvânt Zabihullah Mujahid.

El a anunţat de asemenea în cursul dimineţii ocuparea a noi puncte de control şi a "închisorii din Ghazni, iar toţi deţinuţii au fost eliberaţi şi transportaţi în locuri sigure".

Unicul bilanţ disponibil după 36 de ore de lupte datează de vineri la prânz: 16 morţi, între care 14 soldaţi şi 33 de răniţi, dintre care 25 membri ai forţelor de securitate şi opt civili au fost spitalizaţi.

Fotografii care circulă pe Twitter arată de asemenea corpuri ale talibanilor ucişi.

Potrivit şefului poliţiei locale, Farid Ahmad Marshal, talibanii şi-au lansat asaltul joi seara între 23:00 şi miezul nopţii, atacând barajele de securitate care încercuiesc oraşul.

Forţele americane au intervenit rapid, efectuând raiduri aeriene, cu drone şi elicoptere, pentru a susţine trupele aflate la sol şi în aşteptarea sosirii de întăriri militare.

Oraşul Ghazni este situat pe axa strategică Kabul-Kandahar, deservit de o autostradă circulară care leagă marile oraşe ale ţării între ele.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult