Bărbatul care a stat 399 de zile în spital, luptându-se cu Covid-19. Ce s-a întâmplat când a fost externat. VIDEO
David Avila Mellado, 69 de ani, a fost internat la spitalul Westmead anul trecut, pe 29 iulie, după ce s-a infectat. La începutul acestei luni, a reușit în cele din urmă să plece acasă, conform ABC.net.au.
A început cu Covid-19, am fost în comă câteva săptămâni, apoi mi-am revenit, dar nu îmi știam nici numele, nu știam nimic, dar acum îmi știu numele”, a spus bărbatul.
El a stat șase săptămâni la Terapie Intensivă, înainte de a fi transferat la secția de observare respiratorie, în septembrie 2021.
Reprezentanții spitalului au postat pe pagina de Facebook un clip în care David Avila Mellado apare părăsind spitalul în aplauzele tuturor celor din unitatea sanitară.
Medicii au spus că după mai mult de un an în care bărbatul nu a putut respira singur, tubul de traheostomie a fost îndepărtat pe 10 august.
„Le spun tuturor că mă vaccinez, sunt mulți oameni care nu vor să facă vaccinul, nu cred în virus, dar este real. Este real, așa că trebuie să înțeleagă, trebuie să facă vaccinul", a îndemnat el.