Băieții salvați din peșteră, cu ochii în lacrimi. Omagiul adus scafandrului care a murit încercând să ajungă la ei
Galerie foto
Cu ochii în lacrimi, băieții au scris mesaje în care și-au exprimat gratitudinea, pe un portret al lui Saman Kunan, fostul scafandru al Forțelor Navale, care a murit în 6 iulie, în timp ce încerca să le ducă băieților tuburi cu oxigen, scrie CNN.
Când se afla sub apă, scafandrul de 38 de ani a rămas fără oxigen și și-a pierdut cunoștința, după care a murit, au precizat oficialii la acel moment. După decesul acestuia, salvatorii au accelerat operțaiunile de salvare, într-o luptă contratimp cu vremea schimbătoare, dar și datoritită scăderii nivelului de oxigen din peșteră.
În urmă cu o săptămână, medicii au decis să discute cu rudele băieților când să le spună despre moartea lui Saman Kunan, a precizat Dr. Jedsada Chokedamrongsook de la Ministerul Sănătății. Potrivit medicilor, copiii sunt monitorizați și de o echipă de psihiatri, pentru a se asigura că starea psihică a băieților este una bună.
Duminică, băieții cu vârste între 11 și 16 ani au scris mesaje de mulțumire pe portretul scafandrului și au promis să fie „băieți buni”.
„Înțelegem că toată lumea e îngrijorată pentru ei și le transmit gândurile lor bune. Nu vrem să acuzăm sau să învinuim pe nimeni. Vrem ca aceasta să fie o perioadă în care ne susținem unii pe ceilalți, să fie un moment frumos pentru toți oamenii din țară”, a mai spus reprezentantul Ministerului Sănătății.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!