Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bahrain a aprobat de urgență un vaccin experimental pentru personalul medical din prima linie

Autoritățile din Bahrain au anunţat marți că au aprobat de urgență utilizarea de către personalul medical din prima linie a unui vaccin împotriva Covid-19, aflat încă în fază de testare, potrivit agenției de presă BNA.

Este vorba despre un vaccin dezvoltat de gigantul farmaceutic chinez Sinopharm, care se află încă în a treia fază de testare în Emiratele Arabe Unite, Egipt, Bahrain și Iordania. În septembrie, Emiratele Arabe Unite au anunțat aprobarea acestui vaccin pentru a fi folosit de personalul medical.

Ministrul Sănătății din Baheain, Faeqa Al Saleh, a declarat că administrarea voluntară a vaccinului va fi asigurată începând de marți, pentru a proteja lucrătorii din domeniul sănătății de prima linie de riscurile expunerii la coronavirus. Al Saleh a menționat că utilizarea vaccinului este în deplină conformitate cu reglementările și legile din Bahrain, care permit acordarea de licențe excepționale în cazuri de urgență.

„Rezultatele din faza întâi și faza a doua a testelor clinice au arătat că vaccinul este sigur și eficient”, a declarat ea, precizând că nu au existat voluntari care să acuze efecte sencundare în faza a atreia de testare.

Până acum, în Bahrain au fost raportate peste 82.000 de infectări cu coronavirus și 328 de decese. Regatul are o populație de 1,5 milioane de locuitori.

Citește și
Mohammed bin Rashid Al Maktoum
Emirul Dubaiului a testat un vaccin experimental împotriva Covid-19
Emirul Dubaiului a testat un vaccin experimental

 

Emirul Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a fost inoculat cu un vaccin experimental dezvoltat împotriva noului coronavirus, potrivit unui mesaj publicat marţi pe contul său de Twitter.

Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, care este şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite (EAU), şi-a înscris astfel numele pe o listă mai amplă de oficiali din regiunea Golfului Persic care au testat un astfel de vaccin.

Suveranul din Dubai a publicat pe Twitter o fotografie care îl prezintă în timp ce era vaccinat. "Dorim tuturor oamenilor să se bucure de siguranţă şi sănătate şi suntem mândri de echipele noastre care au muncit neobosit pentru ca vaccinul să devină disponibil în Emiratele Arabe Unite", a scris el într-un mesaj care însoţea respectiva imagine.

Şeicul din Dubai nu a precizat tipul de vaccin cu care a fost inoculat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult