Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aventura unui rabin în Coreea de Nord, țară ce pedepsește cu moartea practicarea religiei

Meir Alfasi, rabin, fotograf și fotojurnalist din Israel, a ajuns să petreacă cinci zile în Coreea de Nord, deși Phenianul pedepsește cu moartea practicarea religiei.

„Călătoresc purtând uniforma unei persoane religioase. Mă gândesc că dacă cineva mă vede îmbrăcat așa, mi-ar putea adresa mai multe întrebări despre iudaism”, a declarat el pentru Business Insider.

Astfel, în Coreea de Nord a trebuit să-și ascundă identitatea religioasă, întrucât persoanele prinse citind Biblia sau rugându-se sunt „executate, torturate, bătute sau arestate” sau chiar trimise în lagăre politice, conform unui raport din 2017 realizat de Departamentul de Stat al SUA. În teorie, însă, Constituția nord-coreeană prevede libertatea credințelor religioase.

Alfasi a petrecut în Coreea de Nord cinci zile și crede că este primul rabin care a vizitat această țară. Ca să se poată ruga, el a trebuit să își ascundă cărțile religioase de autorități, însă le-a sfidat purtându-și ținuta pe care o poartă întotdeauna.

„Am auzit vestea că Trump și Kim Jong-un vor avea discuții și m-am gândit că poate e momentul potrivit pentru ca un rabin ultra-ortodox să viziteze țara. M-am gândit că e posibil să fiu primul rabin care a ajuns în Coreea de Nord”, a povestit el. 

Citește și
Maternitate Coreea de Nord
O mamă și tripleții ei, dați afară dintr-o maternitate din Phenian. Gestul care a înfuriat autoritățile

După ce agențiile de turism i-au respins solicitarea de a obține o viză, a decis să trimită documentele direct la autoritățile nord-coreene. Inițial, a fost respins din cauză că s-a descoperit că a lucrat ca fotojurnalist, iar jurnaliștii sunt interziși în Coreea de Nord. A aplicat din nou și a menționat că face poze la nunți, iar solicitarea i-a fost acceptată.

În avion, în timpul zborului din China spre Coreea de Nord, a observat că însoțitoarele de zbor purtau insigne cu chipul liderilor nord-coreeni. La aterizare, soldații i-au percheziționat bagajele.

„Trebuie să scrii dinainte tot ce ai în bagaj. Apoi își iau lista și se uită în bagaj să vadă daca coincid. M-au întrebat câte perechi de șosete am.”

Alfasi avea cu el o carte de rugăciune, un șal de rugăciune și o cutie în care se aflau niște pergamente – toate interzise în Coreea de Nord.

„Înainte să ajungi în țară, îți spun că n-ai voie să aduci obiecte religioase. M-au întrebat ce reprezintă și nu le-am spus că sunt obiecte religioase pentru că mă temeam. Mi-a fost teamă.”

La scurt timp, Alfasi a realizat că era supravegheat. „M-am rugat în camera mea zilnic. Dar într-o zi mi-a fost frică, pentru că într-o zi scriam ceva în cameră, iar a doua zi dimineața un individ m-a întrebat ce am scris când eram în cameră. În acel moment am realizat că trebuie să fiu atent, că nu este o țară normală și că trebuie să ai grijă la ce faci sau ce spui.”

Când a vizitat statuile liderilor nord-coreeni, a avut parte de o experiență neașteptată.

„Mi-am pus mâinile la spate și am simțit o lovitură puternică. Am fost șocat. „Nu ți se permite să ții mâinile la spate în fața liderilor noștri”, mi s-a spus. Acela a fost momentul în care am realizat în Coreea de Nord. Ghidul meu m-a fotografiat acolo. Dacă te uiți la fața mea, vezi că sunt terifiat. În fotografie nu e persoana pe care o știu eu. Nu sunt eu. Puteți vedea frica în ochii mei. Niciodată nu mi-a fost așa frică.”

A avut parte de un alt șoc când a descoperit că orice carte este monitorizată.

„În Coreea de Nord, cărțile sunt păstrate în seife. Pentru această țară, e cel mai periculos lucru: e ca un pistol. Nu merită experiența, dar am făcut-o. Am trecut prin multe experiențe, nu merită. E prea periculos. Oamenii aceia n-au niciun fel de libertate. Trebuie să fim fericiți cu ce avem. Avem familii, avem libertate, putem face tot ce ne dorim.”

Potrivit raportului Departamentului de Stat, între 80.000 și 120.000 de prizonieri politici au fost trimiși în lagăre în baza unor acuzații referitoare la religia lor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult