Avalanşă într-una dintre cele mai populare staţiuni din Bulgaria. Sunt doi morţi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Accidentul s-a petrecut mai sus de staţiunea de schi Bansko, unde cele două victime se aflau împreună cu alţi doi bărbaţi.
Aceasta a fost prima avalanşă din acest an în Bulgaria, notează DPA. Practicanţii sporturilor de iarnă din staţiunile de schi din Bulgaria au fost avertizaţi zilele acestea în legătură cu riscul ridicat de producere a unor avalanşe.
Între timp, cinci tineri din Serbia care fuseseră daţi dispăruţi în aceeaşi staţiune de schi începând de vineri după-amiaza au fost găsiţi şi se află în siguranţă. Tinerii în vârstă de 15 ani s-au aventurat către o zonă aflată dincolo de pantele din Bansko, potrivit bTV.
Operaţiunea de salvare a acestora a fost "extrem de riscantă", a declarat preşedintele Crucii Roşii din Bulgaria, Hristo Grigorov, pentru agenţia de ştiri Focus din Sofia. Tinerii au fost transportaţi pe sănii şi duşi apoi la spital.