Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autorul masacrului din Praga plănuia ceva și mai îngrozitor. Ce s-a descoperit la el acasă, lângă corpul tatălui ucis

Your browser doesn't support HTML5 video.

Studentul care a comis atacul armat de la Universitatea Carolină din Praga plănuia un atentat chiar mai sângeros.  

Polițiștii au găsit la el acasă, lângă corpul fără viață al tatălui său, un dispozitiv exploziv improvizat.

Se știa că studentul de 24 de ani era foarte inteligent, dar retras din fire, și avea probleme emoționale. Cu toate astea, a reușit să-și cumpere, legal, mai multe arme.

Atenție, urmează imagini care pot avea impact emoțional.

La ora 12 fix, cehii au încremenit pentru un minut în memoria celor secerați de gloanțe, joi după-amiază. Magazinele și-au oprit activitatea, televiziunile și-au schimbat emisia, iar steagurile au fost coborâte în bernă.

Clopotele catedralei Sfântul Vitus au răsunat îndelung, la finalul slujbei oficiate pentru cei 14 nevinovați uciși de studentul David Kozak, care apoi și-a luat viața.

Citește și
omagiu victime praga
Mărturii cutremurătoare. Supraviețuitorii masacrului din Praga erau convinși că vor muri: care erau ultimele lor cuvinte

Jan Graubner, Arhiepiscopt de Praga: „Aceste eveniment tragic ne-a lăsat fără suflare și cu o mulțime de întrebări care răsună în inimile noastre încrimenite. Dar răspunsuri nu găsim. Nici eu nu voi încerca să vă ofer o explicație”.

Autoritățile au făcut publice numele a trei dintre victime. E vorba de Lenka Hlávková, directoarea Institutului de Muzicologie, din cadrul Facultății de Arte, unde a avut loc atacul. A murit la spital, din cauza rănilor, chiar în ziua în care a împlinit 49 de ani.

A pierit și Jan Dlask, translator și specialist în literatură finlandeză, dar și tânăra studentă Lucie Spindlerova.

Profesorul Sergei Medvedev povestește cum el și studenții săi au scăpat cu viață.

Serghei Medvedev, martor: „Am împins toate mesele și scaunele înspre ușă, ca să o blocăm. Când ne-au scos din clădire și am pornit pe scări am văzut sânge pe trepte, peste tot”.

”Mi-e teamă pentru viitorul nostru după cele întâmplate aici”

Autoritățile au luat măsuri sporite de securitate în toate universitățile din Cehia și în alte locuri publice.

Vit Rakusan, ministrul ceh de Interne: ”Poliția nu subestimează riscul ca alții să se inspire din gestul acestui atacator. Drept urmare, am luat o serie de măsuri preventive pentru perioada Crăciunului și a sărbătorilor, până după 1 ianuarie”.

De altfel, polițiștii cehi au arestat sâmbătă un alt tânăr care se lăuda că e pregătit să repete atacul comis de Kozak. Iar un individ a fost reținut de polițiști întrucât arăta ostentativ o grenadă, care s-a dovedit a fi o jucărie inofensivă.

„Prietena noastră a fost ucisă și am venit să îi aducem un omagiu”.

„Trebuie să fim alături, să fim uniți în asemenea momente”.

„Mi-e teamă pentru viitorul nostru după cele întâmplate aici. Copiii mei nu mai vor să mai vină la Praga”.

Pe de altă parte, oamenii sunt indignați că un individ care, potrivit presei, ar fi avut probleme psihice, a putut să-și cumpere un număr impresionant de arme și muniție.

Prin urmare, guvernul a anunțat că va modifica în regim de urgență legea privind deținerea armelor de foc, considerată prea permisivă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult