Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autoritățile ruse i-au blocat conturile opozantului Aleksei Navalnîi

Opozantul Aleksei Navalnîi a denunţat marţi blocajul din Rusia asupra conturilor sale bancare şi ale membrilor familiei sale, o măsură legată, în opinia sa, de o anchetă care vizează organizaţia sa de luptă împotriva corupţiei, relatează AFP.

„Toate conturile mele au fost blocate”, a scris Navalnîi pe Twitter, adăugând că şi conturile soţiei, ale celor doi copii ai săi şi ale părinţilor au fost vizate de o măsură similară.

„Nu este agreabil, nu vrea să ascund asta”, a continuat el pe blogul său, denunţând în special faptul că părinţii săi nu au putut să îşi primească pensiile şi că fiica sa, care studiază în SUA, nu mai are bani la dispoziţie.

Purtătoarea de cuvânt a opozantului, Kira Iarmici, a declarat pentru AFP că această decizie de îngheţare a conturilor este legată de ancheta pentru „spălare de bani” aflată în prezent în desfăşurare împotriva Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK), creat de opozant.

Deschisă în august de justiţia rusă, ancheta a dus deja la blocarea conturilor FBK şi la mai multe valuri de percheziţii la birourile organizaţiei în septembrie-octombrie şi la însăşi locuinţa opozantului în decembrie.

Citește și
alexei navalnîi
Opozanții lui Putin, percheziționați la domiciliu și cu conturile înghețate

Joi, Aleksei Navalnîi a denunţat dorinţa puterii de a încerca să îl sufoce financiar într-un moment în care autorităţile traversează o perioadă de tensiuni.

„Teama lor (...) este de aşa natură încât simt nevoia de a strangula (FBK) pe toate fronturile, fără a se gândi la impresia pe care o lasă”, a scris el pe blogul său.

Ivan Jdanov, un colaborator apropiat al lui Navalnîi, a declarat că şi conturile sale bancare familiale au fost blocate.

FBK a devenit cunoscut prin succesul video-urilor sale care denunţă îmbogăţirea personală a unor responsabili politici ruşi de prim-plan.

Înregistrarea sa video în care fostul premier Dmitri Medvedev era acuzat că se află la conducerea unui imperiu imobiliar a totalizat aproape 34 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult