Autoritățile din India caută un tigru care vânează oameni după ce a ucis o a opta persoană
În 5 octombrie, un muncitor agricol în vârstă de 70 de ani a mers în pădure să culeagă lemne. Când nu s-a întors familia sa și ceilalți săteni din Khambada s-au dus să îl caute. I-au găsit hainele la mai puțin de 200 de metri de liziera pădurii, apoi un picior, capul și părți din trupul sfâșiat pe măsură ce au înaintat în pădure dar restul trupului său dispăruse.
Bărbatul a devenit ultima victimă ucisă de un tigru în vârstă de 8 ani care trăiește în pădurile parcului național Tadoba, casa a 175 de tigri.
Cunoscut drept Tigrul din Rajurei, acesta a ucis opt oameni și rănit alți trei din ianuarie 2019, majoritatea acestora fiind muncitori agricoli care au intrat în pădure să strângă lemne.
Vânătorii n-au reușit să captureze tigrul în pofida somațiilor politicienilor, printre acestea numărându-se și un ultimatum de șapte zile emis de un parlamentar indian.
Oficialul șef responsabil de conservaționism și păduri din India a cerut de asemenea de patru ori capturarea tigrului din luna ianuarie a acestui an. Însă Bandu Dhotre, un pădurar și fondator al grupului conservaționist Eco-Pro afirmă că oficialii au ignorat cererile ca tigrul să fie ucis și nu capturat.
„Acest animal este atât de inteligent încât recunoaște capcanele puse. Mănâncă doar după lăsarea întunericului și își folosește instinctele cu istețime. Sătenii sunt panicați, traumatizați de acest tigru. Situația este ca o carantină neoficială”, a declarat Dhotre.
„Echipele de căutare muncesc greu de tot. În multe zile nici nu apucă să facă o baie. Se dovedește a fi foarte greu de capturat”.
În 2018 o femelă tigru numită Ayni care a ucis cel puțin 13 persoane a fost împușcată într-un caz extrem de mediatizat și în pofida contestării ordinului la Curtea Supremă a Indiei.
Sursa: Business Insider
Etichete: india , autoritati , oameni ucisi , tigri
Dată publicare: 16-10-2020 19:38