Autoritățile chineze folosesc datele telefoanelor pentru a-i depista pe cei care au protestat față de restricții
Sute de demonstranţi s-au adunat de-a lungul râului Liangma din Beijing duminică seara, cerând încetarea testărilor şi a blocajelor neîncetate impuse în cadrul politicii ”0 COVID”. Unii au condamnat, de asemenea, cenzura şi au cerut mai multe libertăţi politice, potrivit News.
Spectacolul extraordinar de disidenţă din inima capitalei chineze s-a încheiat în mare parte paşnic la primele ore ale zilei de luni. Dar unii protestatari au primit de atunci apeluri telefonice de la poliţie în care erau chestionaţi în legătură cu participarea lor la demonstraţii.
Un protestatar a declarat pentru CNN că a primit un apel telefonic miercuri de la un ofiţer de poliţie, care a dezvăluit că au fost urmăriţi deoarece semnalul telefonului lor mobil a fost înregistrat în vecinătatea locului în care au avut loc proteste.
Potrivit unei înregistrări a conversaţiei telefonice ascultată de CNN, protestatarul a fost întrebat dacă a mers la râul Liangma duminică seară. Când a negat că s-a aflat acolo, replica a fost: „Atunci de ce a apărut numărul tău de telefon mobil acolo?”.
Toți utilizatorii chinezi, obligați să-și înregistreze numele real la furnizorul de serviciiÎn China, toţi utilizatorii de telefoane mobile sunt obligaţi prin lege să-şi înregistreze numele real şi numărul naţional de identificare la furnizorii de servicii de telecomunicaţii.
De asemenea, protestatarului i s-a spus să se prezinte la o secţie de poliţie pentru audieri şi să semneze un proces verbal.
Când au întrebat de ce trebuie să se conformeze, apelantul a spus că este „un ordin de la Biroul Municipal de Securitate Publică din Beijing”, potrivit înregistrării.
CNN a contactat Biroul Municipal de Securitate Publică din Beijing pentru comentarii.
Unii demonstranţi şi-au luat măsuri de precauţie pentru a nu fi urmăriţi sau identificaţi. O femeie a declarat pentru CNN că şi-a ţinut telefonul în modul avion în timpul demonstraţiei şi că, până joi după-amiază, nu a fost contactată de poliţie.