Autorităţile bulgare au decis închiderea capitalei, Sofia, pe timpul Paştelui
”Cu începere de la miezul nopţii, interzicem pe termen nelimitat orice intrare sau ieşire din Sofia pentru toate autovehiculele de transport de pasageri”, a anunţat ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev.
Derogări sunt acordate camioanelor transportând mărfuri şi maşinilor de salvare, a precizat el. Angajaţii care trebuie să meargă la locul de muncă vor avea permisiunea, numai între anumite ore şi pe baza unui document justificativ.
Restricţia a fost impusă după ce numeroşi locuitori din capitală au decis miercuri şi joi să plece cu maşinile în provincie pentru weekendul de Paştele ortodox.
Până în prezent, bulgarii au avut dreptul să se deplaseze, pe baza unor acte doveditoare, la locul de muncă, din motive medicale sau pentru a acorda ajutor unei rude bolnave.
Au prezentat documente false
Ministrul de interne, Mladen Marinov, a denunţat însă faptul că mulţi bulgari au prezentat acte falsificate de derogare.
”Peste 5.000 de şoferi au fost întorşi din drum pentru că nu au putut justifica necesitatea deplasării lor”, a criticat el.
Bulgaria este deocamdată una din ţările europene cele mai puţin afectate.
Ea a fost una din primele ţări din Europa care au impus izolarea, de la 13 martie, şi numără 800 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 38 de decese înregistrate.
Potrivit autorităţilor, un vârf al pandemiei este aşteptat după Paşte, la sfârşitul lui aprilie.