Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autobuzele din Sevilla vor circula cu energie obținută din portocale. Cum sunt transformate în electricitate

Your browser doesn't support HTML5 video.

În aceste zile, Sevilla s-a transformat în capitala mondială a portocalelor. Fructele din cei aproape 50.000 de portocali de pe străzile oraşului nu vor ajunge însă în farfuria nimănui, ci vor fi folosite pentru a produce electricitate.

Compania de apă a oraşului extrage metan din sucul fermentat al portocalelor.Energia obţinută prin această metodă ecologică ar putea fi utilizată pentru alimentarea transportului public electric.

În această perioadă a anului, capitala regiunii Andaluzia se transformă într-o uriaşă livadă de portocali, cu străzile aliniate de zecile de mii de pomi încărcaţi cu fructe.

David Guevara, consilier local: "E unul dintre pomii care reprezintă cel mai mult imaginea oraşului şi una dintre atracţiile turistice. Asta se datorează mai mult decât orice mirosului florilor de portocal, care-i atrage pe mulţi turişti în oraş."

Unele dintre fructele celor aproape 50.000 de portocali de pe străzile Sevillei sunt exportate în Marea Britanie, unde sunt folosite la prepararea marmeladei. Celelalte portocale sunt, de cele mai multe ori, lăsate să putrezească pe străzile oraşului.

Citește și
Guardia Civil
O fetiță româncă din Spania a aflat că mama ei voia să o vândă cu 3.000 € și a dat alarma

Autorităţile locale au însă planuri mari. Compania de apă din Sevilla a iniţiat un proiect pilot prin care vrea să le transforme în... energie electrică. Portocalele sunt transformate într-o pastă, care trece mai apoi prin mai multe procese chimice.

Benigno Lopez, Emasesa: "E un procedeu foarte simplu. 50% dintr-o portocală este suc. Cu ajutorul acestui lichid putem produce un gaz bogat în metan, pe care îl folosim ca să generăm energie, printr-un proces de cogenerare."

Până să ajungă la portocale, însă, compania spaniolă a testat măsline şi chiar apă menajeră, în cadrul proiectului.

Benigno Lopez, Emasesa: "Portocalele sunt cele din urmă resturi organice pe care le testăm. Facem asta de doi ani de zile. Anul acesta am estimat că vom avea 60 de tone de portocale, cu care vom produce energia echivalentă cu ea necesară pentru a alimenta trei sute de case timp de o zi."

Energia astfel obţinută e folosită în acest moment pentru a alimenta una din uzinele de purificare a apei. Reprezentanţii companiei de apă au însă planuri mari: vor să o folosească pentru a alimenta autobuzele electrice care circulă pe străzile Sevillei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult