Austria a legalizat sinuciderea asistată pentru persoanele cu boli grave sau incurabile
În urmă cu un an, Curtea Constituţională din Austria a ordonat guvernului să revizuiască legislaţia care pedepseşte moartea asistată cu până la cinci ani de închisoare.
Potrivit textului validat de toate partidele, cu excepţia formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ) - adulţii bolnavi în faza terminală sau care suferă de o boală permanentă şi debilitantă vor putea beneficia de asistenţă pentru a-şi pune capăt vieţii.
Doi medici vor trebui să evalueze fiecare caz, dintre care unul trebuie să fie calificat în medicină paliativă. În special, ei vor trebui să determine dacă pacientul este capabil să ia decizia în mod independent.
În plus, trebuie să treacă o perioadă de cel puţin 12 săptămâni înainte de a se acorda accesul la sinucidere asistată pentru a se asigura că cererea nu survine din cauza unei crize temporare.
Această perioadă va fi redusă la două săptămâni pentru pacienţii aflaţi în ''stadiul terminal'' al unei boli.
Această lege funcţionează pentru a respecta demnitatea umană, a afirmat ministrul Justiţiei Alma Zadic (Verzii), citată de agenţia de presă APA, dar are şi scopul de a se asigura că ''nimeni nu alege calea morţii dacă există alte posibilităţi''. În acest scop, a fost alocat un buget de 108 milioane de euro pentru dezvoltarea îngrijirilor paliative.
Guvernul a dezvăluit în octombrie propunerile, care au fost supuse revizuirii experţilor înainte de a fi prezentate parlamentului.
Dacă nu ar fi fost introdusă nici o nouă reglementare până la sfârşitul lunii decembrie, interdicţia actuală privind moartea asistată ar fi expirat pur şi simplu, lăsând practica nereglementată.
În alte părţi ale Europei, eutanasia a fost legalizată în ţări precum Belgia, Olanda şi Spania.