Atentat cu mașină capcană, în Libia. 7 persoane au murit, 20 au fost rănite
Galerie foto
Potrivit unui responsabil local din cadrul serviciilor de securitate, citat de AFP, maşina a explodat în apropierea Hotelului Tibesti, pe o arteră comercială unde viaţa nocturnă este de obicei frecventată în cursul lunii sfinte musulmane de post a Ramadanului, a adăugat responsabilul sub acoperirea anonimatului.
Atentatul nu a fost revendicat deocamdată. Dar responsabilul libian a acuzat „celulele teroriste în adormire care doresc să trimită un mesaj potrivit căruia Benghazi nu este un oraş sigur", informează Agerpres.
Localitatea situată la 1.000 de kilometri est de capitala Tripoli se află sub controlul Armatei Naţionale Libiene (ANL) autoproclamate de omul puternic din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar, ostil guvernului instalat la Tripoli şi recunoscut de comunitatea internaţională.
Benghazi a fost teatrul unui dublu atentat la sfârşitul lui ianuarie soldat cu aproape 40 de morţi. La 9 februarie, un nou atentat a făcut un mort şi circa 150 de răniţi, de asemenea în faţa unei moschei.
La aproape şapte ani de la revolta care l-a alungat de la putere pe dictatorul Muammar Gaddafi, Libia se confruntă cu lipsa de securitate şi rivalităţile politice.
Oraşul Benghazi a fost marcat de violenţe, în special împotriva reprezentanţelor diplomatice şi a forţelor de securitate. Un atac asupra consulatului american, la 11 septembrie 2012, a costat viaţa ambasadorului Christopher Stevens, precum şi a altor trei americani.
În 2017, ANL a reuşit să elibereze ultimul cartier din Benghazi aflat în mâinile luptătorilor islamişti din 2014, după trei ani de lupte sângeroase.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!