Atacuri în Sri Lanka: bilanţul a crescut la 359 de morţi. O nouă explozie în Colombo
Galerie foto
Poliţia din Sri Lanka a anunţat miercuri că a procedat la o explozie controlată a unui scuter suspect parcat în apropiere de popularul cinematograf Savoy din capitala ţării, Colombo, relatează agenţia Reuters. Potrivit sursei, nu erau explozibili în vehicul.
Vezi mai multe imagini cutremurătoare din timpul atentatelor în galeria foto
Măsura poliţiei survine în contextul atentatelor sinucigaşe care au avut loc duminică în biserici din Negombo, Batticaloa şi Colombo şi în trei hoteluri de cinci stele din capitala srilankeză, atacuri revendicate de gruparea Stat Islamic (SI).
Potrivit unui nou bilanţ difuzat de poliţie şi citat de DPA, numărul morţilor a ajuns la 359, după ce mulţi dintre răniţi au decedat ca urmare a rănilor. Alţi peste 400 de răniţi se află în continuare în spital, dintre care unii în stare critică.
Ministerul de Externe srilankez a indicat că 34 de străini au fost identificaţi printre cei ucişi, iar alţi 14 sunt încă necunoscuţi.
Miercuri, urmează să aibă loc, în condiţii stricte de securitate, funeraliile multora dintre cei care şi-au pierdut viaţa din cauza atentatelor.
Conform poliţiei, alte 18 persoane au fost arestate între timp noaptea trecută în legătură cu atacurile sângeroase, sporind la 60 numărul total al celor reţinuţi.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: biserica , Sri Lanka , atentat , Colombo , terorism , catolici , islamiști , autori , kamikaze
Dată publicare: 24-04-2019 09:51