Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Arta a ieșit din lockdown. Prima expoziție deschisă în Londra, după luni întregi de restricții

După luni întregi de restricții și carantină, expozițiile de artă revin în capitala Regatului Unit. Chiar în acest weekend, în Londra se desfășoară Târgul de artă ieftină.

Zeci de artiști și creatori și-au expus aici operele și le-au scos la vânzare pentru prețuri care încep de la câteva zeci de euro.

Mesajul organizatorilor e unul cât se poate de simplu: arta nu trebuie să fie scumpă, ca să aibă valoare.

Târgul de artă ieftină și-a deschis porțile încă de acum câteva zile, într-un pavilion din parcul Battersea, în sudul Londrei. Peste 100 de artiști plastici și-au expus aici creațiile și, spre deosebire de târgurile clasice de artă, niciunul dintre articolele expuse nu depășește 7.000 de euro. Multe dintre creații, de altfel, se vând de la 17 euro în sus. Pentru artiști, e mai important că ajung din nou, în persoană, în fața iubitorilor de artă.

Jennifer Conner, director general regional Marea Britanie: "Vânzarea online a operelor de artă a mers foarte bine dar, cu siguranță, expozițiile au avut de suferit și nu am putut să organizăm evenimente ca acesta. Acum că ne-am întors, oamenii sunt mult mai bucuroși să vadă (exponate) pe viu".

Citește și
Casa groazei
Casa groazei din Londra. Condițiile șocante în care trăiește o mamă cu fiicele ei. VIDEO

Cel mai mare exponat este, de fapt, o încăpere botezată "Formă Fluidă", care aduce vizitatorilor o experiență senzorială completă, cu ajutorul muzicii și a luminii reflectate de picături de apă care cad pe o bucată de gheață. Instalația a fost creată de două artiste care au dorit să ofere ceva ieșit din comun, după luni întregi de carantină și izolare, în care pasionații de artă au fost nevoiți să participe la expoziții doar pe... rețelele sociale.

Violeta Maya, co-artist al „Fluid Form”: "Are sunet, are textură. Podeaua este foarte moale, este vizuală, evident. Și am încercat să... poți chiar să miroși gheața. Am încercat să facem ceva senzorial și să ajutăm publicul să se cufunde în această experiență a unei picături de apă care cade și transformă gheața".

Fondatorul târgului de artă, Will Ramsay, spune că a încercat să facă arta accesibilă pentru un număr cât mai mare de oameni. Organizatorul evenimentului spune că, în galeriile clasice de artă, vizitatorii nu sunt băgați în seamă, iar interesele lor nu sunt importante nici pentru organizatori și nici pentru artiștii care își expun creațiile acolo.

Will Ramsay, fondator și CEO al Affordable Art Fair: "Așa că am făcut o comparație cu industria modei. Nu ai intra niciodată într-un magazin de haine ca să fii ignorat, să nu auzi muzică și să nu fie prețuri pe haine. Așa că m-am gândit să încercăm să facem și arta să fie mai accesibilă".

Cei care trec pragul expoziției au la dispoziție o varietate impresionantă de creații de toate felurile, de la sculpturi până la picturi, și chiar opere de artă realizate din pastile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult