Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de atacuri post-armistiţiu

Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de atacuri post-armistiţiu. Acestea ar fi dus la moartea mai multor militari în regiunea Nagorno-Karabah, relatează Reuters.

 

Patru soldaţi azeri au fost ucişi în ultimele săptămâni, a anunţat duminică Ministerul Apărării din Azerbaidjan, în prima raportare de victime făcută de la un armistiţiu mediat de Rusia.

De cealaltă parte, autorităţile din Armenia au spus că şase militari au fost răniţi în ceea ce au descris ca ofensivă a armatei azere care a avut loc sâmbătă.

Guvernul de la Baku a spus că aceste confruntări, în care au fost răniţi şi doi militari azeri, au avut loc într-o zonă pe care o controlează de când luptele s-au încheiat pe 10 noiembrie şi teritoriul din Nagorno-Karabakh, controlat anterior de etnicii armeni, a revenit Azerbaidjanului.

A fost precizat că operaţiunea militară de vineri şi sâmbătă a avut drept obiectiv distrugerea sau alungarea forţelor inamice responsabile pentru atacurile mortale asupra militarilor azeri.

Erevanul a transmis că forţele armene au respins tentativele de pătrundere în teritoriul care trebuia să rămână sub controlul guvernului rebelilor din provincie, respectiv în satele Hin Tagher şi Khtsaberd.

„Provocările Azerbaidjanului au continuat astăzi în direcţia satelor Mets Shen şi Hin Shen din regiunea Hadrut”, a spus Ministerul armean de Externe într-un comunicat.

Într-un altul, Ministerul armean al Apărării a transmis: „Negocierile dintre militarii armeni, ruşi şi azeri sunt în derulare pentru a rezolva situaţia în Hadrut şi pentru a asigura revenirea părţilor la poziţiile anterioare”.

Trupele ruse trimise în zona de conflict pentru a menţine pacea nu au raportat confruntări majore, dar au spus că în acest sfârşit de săptămână a avut loc o încălcare a armistiţiului.

Ministerul armean de Externe a spus că forţele ruse nu au fost trimise în zona în care au avut loc recentele conflicte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult