Armata Israelului a eliminat un nume important din gruparea Hamas. Cine era Emad Krikae, specialist în rachete antitanc
Este vorba despre comandantul recent promovat al batalionului Shejaiya al organizației Hamas, Emad Krikae ”În urma unor informații exacte ale FDI și ale ISA, IAF l-a ucis pe noul comandant al batalionului Shejaiya al Hamas, Emad Krikae. Comandantul anterior al batalionului Hamas fusese deja ucis de IDF la începutul războiului.” - se arată în anunțul armatei israeliene de pe rețelele sociale.
Din 2019, Krikae era comandantul adjunct al Batalionului Shejaiya al grupării teroriste Hamas.
Anterior, el a fost responsabil de pregătirea rachetelor antitanc în cadrul Brigăzii din Gaza City - rachete care erau folosite pentrua distruge vehiculele Israelului. Kirikae a participat, de asemenea, la atacurile cu rachete antitanc și la raidurile teroriste efectuate pe teritoriul israelian.
În urma eliminării comandantului Batalionului Shejaiya al Hamas în timpul războiului, Krikae a preluat temporar funcția de comandant al batalionului, înainte de a fi, de asemenea, ucis de către IDF.