Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Stare de urgență în Australia. S-a ordonat evacuarea în masă a mai multor oraşe, armata intervine

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de mii de turişti s-au grăbit să părăsească oraşele populare de pe litoralul Australiei miercuri, fugind din calea focului ce se răspândeşte cu repeziciune, transmite Reuters.

Navele militare şi elicopterele au planificate misiuni de salvare a altor mii de persoane captive ale flăcărilor.

În afara supermarketurilor şi a benzinăriilor din apropierea zonelor ce prezintă un grad ridicat de pericol s-au format cozi lungi, atât locuitorii cât şi turiştii dorind să se aprovizioneze pentru a se refugia în adăposturi subterane sau pentru a fugi. Multe magazine şi benzinării erau deja golite.

Principalele drumuri au fost închise din cauza riscurilor de incendiu, lăsând şoferilor doar câteva rute de scăpare, ceea ce a provocat mari blocaje în trafic.

Citește și
australia
Australia, pârjolită de temperaturi de 43 de grade și incendii devastatoare
A fost decretată stare de urgenţă în statul New South Wales  

Autorităţile din statul australian New South Wales (sud-est) au anunţat joi decretarea stării de urgenţă timp de o săptămână în contextul înrăutăţirii, începând cu ziua de sâmbătă, a condiţiilor meteorologice care favorizează producerea incendiilor, informează DPA.

Premierul acestui stat, Gladys Berejiklian, a precizat că starea de urgenţă va fi instituită începând de vineri şi va fi în vigoare şapte zile, perioadă în care comandantul Departamentul rural de pompieri va beneficia de prerogative suplimentare în lupta cu flăcările.

Printre măsurile excepţionale care pot fi instituite se numără evacuări forţate, închiderea unor porţiuni de drumuri sau ordine către forţele de ordine pentru a duce la îndeplinire anumite misiuni.

Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei  

Peste 50.000 de oameni au rămas fără curent electric şi unele oraşe nu au avut acces la apa potabilă, după ce incendiile catastrofale s-au răspândit în regiune pe 31 decembrie, însângerând cerul şi distrugând oraşe.

Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei, o zonă extrem de populară în actualul sezon al vacanţei de vară, avertizând că prognoza pentru sfârşitul săptămânii prevede continuarea incendiilor.

Incendii uriaşe mistuiesc de săptămâni întregi Australia, noi focare apărând aproape zilnic din cauza temperaturii ridicate şi a vântului, după o perioadă de trei ani de secetă.

Alimentate de temperaturi înalte şi de vânturi puternice, peste 200 de incendii se înregistrează în prezent în statele New South Wales şi Victoria din sud-estul Australiei, ameninţând să afecteze mai multe oraşe.

Începând de luni, şapte persoane şi-au pierdut viaţa în statul New South Wales, inclusiv un pompier voluntar, iar o persoană este, în continuare, dată dispărută.

Numărul deceselor înregistrat în New South Wales de la începutul incendiilor a crescut la 15.

De asemenea, în această săptămână o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza flăcărilor în statul Victoria.

Cinci elicoptere militare şi două nave se îndreaptă spre coasta de sud  

Cinci elicoptere militare şi două nave se îndreaptă spre coasta de sud pentru a veni în sprijinul pompierilor, aducând provizii precum apa şi motorină, dar şi pentru a evacua persoane, a anunţat Forţa de apărare australiană.

O navă se îndreaptă spre oraşul de coasta Mallacoota din statul Victoria, unde în jur de 4.000 de oameni sunt blocaţi pe plajă din ajunul Anului Nou, de unde au urmărit cum o mare parte a oraşului a fost distrusă.

Echipa de salvare a marinei include 1.6 tone de apă şi paramedici.

Sunt aşteptate temperaturi de peste 40 de grade Celsius  

Sâmbătă, temperaturile sunt prognozate să depăşească 40 de grade Celsius de-a lungul coastei de sud, ceea ce creşte probabilitatea apariţiei de noi focare.

Incendiile din acest sezon au distrus deja aproape 1.300 de case în această regiune, 381 de locuinţe de pe coasta de sud fiind mistuite numai în această săptămână.

Producerea de incendii în Australia este normală vara, dar cele de acum sunt printre cele mai grave din istoria înregistrării acestora, punând presiune asupra politicilor privind schimbările climatice ale premierului conservator Scott Morrison.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult