Arca lui Noe s-ar afla aproape de România. Descoperirea făcută de cercetători
Galerie foto
Cercetătorii au făcut descoperirile în apropierea coastei Bulgariei, în timp ce cartografiau fundul Mării Negre. În așa-numita "zonă moartă", exploratorii au găsit 60 de nave datând din anul 400 Î.e.n., potrivit Daily Star.
Navele se aflau la o adâncime de 300 de metri, în așa numita "zonă moartă" și sunt complet intacte. În lipsa oxigenului, lemnul nu a început să putrezească, deși vasele au stat sub ape aproape 2.500 de ani.
"Marea Neagră are o legătură biblică și mai sunt atât de multe de descoperit aici. Cred că veți vedea că Marea Neagră va arăta mai multe capitole din istoria omenirii, pentru că acum știm unde să le căutăm", a declarat exploratorul Bob Ballard.
Oamenii de știință de la Proiectul Arheologic Maritim "Marea Neagră" au prelevat mai multe mostre de sol. Aceștia sunt de părere că descoperirea le va oferi informațiile de care aveau nevoie pentru a găsi Arca lui Noe.