Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aplicația care salvează vieți. Cum reușesc trei cuvinte să scape oamenii de pericol

O aplicație pentru telefoane este tot mai folosită în operațiunile de salvare, pompierii britanici sunt entuziasmați să o folosească, iar polițiștii îi sfătuiesc pe oameni să o instaleze pentru a fi ușor de găsit, în cazul în care se află în pericol.

Lovit, intersectat, fotbal – aceste trei cuvinte i-au ajutat pe Jess Tinsley și pe prietenii ei, care se rătăciseră în Hamsterley, într-o noapte rece și ploioasă.

„Ajunsesem pe un câmp și habar n-aveam unde suntem. A fost absolut oribil. Glumeam pe seama asta și râdeam pentru că știam că altfel voi începe să plâng”, a povestit Jess Tinsley, citată de BBC.

La ora locală 22.30, tinerii au ajuns într-o zonă cu semnal și au sunat la 999. Au aflat astfel că trebuie să instaleze pe telefon What3words, o aplicație de care nu mai auziseră până atunci.

La un minut de la instalarea aplicației, autoritățile știau unde se află grupul, iar o echipă de salvatori a ajuns la fața locului.

Citește și
aplicatia FotbaList
iLikeIT. Aplicaţia care îţi găseşte cu cine să ieşi la fotbal

„Le-am spus tuturor să instaleze această aplicație. N-ai de unde să știi când te rătăcești și ai nevoie de ea”, a mai spus tânăra în vârstă de 24 de ani.

Aplicația What3words poate identifica precis o locație. Creatorii ei au împărțit planeta în 57 de trilioane de zone, fiecare de câte 3 pe 3 metri pătrați. Fiecare perimentru are atribuit un set unic de câte trei cuvinte. În cazul locului în care s-au rătăcit Jess Tinsley și prietenii ei, aceste cuvinte au fost atribuite: lovit, intersectat, fotbal.

Intrarea în 10 Downing Street, reședința premierului britanic, are atribuite cuvintele „insulte”, „acesta” și „rechin”, în vreme ce zona de peste stradă, unde stau de obicei reporterii, a primit seria ”scenă, insistent, nașe”.

Chris Sheldrick, fondatorul companiei care a creat aplicația, susține că i-a venit ideea după multele probleme de care a auzit în zona rurală a Hertfordshire, acolo unde a crescut. De multe ori poștașii lăsau plicurile la adrese greșite. La fel se întâmpla cu multe pachete.

„Am vorbit cu un matematician și am descoperit că există suficiente combinații de câte trei cuvinte pentru fiecare loc din lume”, a susținut Chris Sheldrick.

De fapt, 40.000 de cuvinte au fost suficiente.

Aplicația e cu atât mai de ajutor de folosit cu cât nu e nevoie de semnal la telefon pentru a trimite cuiva combinația de trei cuvinte.

Serviciul de pompieri și salvare din North Yorkshire a găsit o femeie care își lovise mașina, dar care nu era sigură unde se află. Iar polițiștii din Humberside au reușit să rezolve o criză de ostatici, după ce una dintre victime a transmis concret locul în care se află.

Aceeași polițiști au mai folosit sistemul pentru a depista un grup de străini, între care se afla și o femeie însărcinată, care rămăsese blocat într-un container din port.

„Peste 20.000 e containere erau acolo și noi trebuia să-i găsim urgent. Nu am niciun dubiu că astfel de incidente s-ar fi terminat altfel dacă n-am fi putut folosi what3words”, a spus Paul Redshaw, supervisor.

Mongolia folosește acum aplicația What3words pentru serviciile poștale. Și Mercedes Benz a inclus aplicația în sistemul mașinilor pe care le produce.

Totuși, aplicația nu este suficient de răspândită și folosită la adevăratul ei potențial, consideră Lee Wilkes, de la Serviciul de pompieri și salvare din Cornwall. El crede că aplicația ar fi utilă deoarece pompierii ar ajunge mai rapid să stingă incendiile și n-ar mai pierde timp atât de prețios.

„Serviciul nostru ar deveni mult mai eficient. Suntem chiar entuziasmați. Nu văd nicio parte negativă”, a conchis Lee.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult