Apa de la suprafaţa oceanelor a stabilit un nou record global de temperatură
Apa de la suprafaţa lor a atins valoarea de 20,96 grade Celsius, potrivit datelor furnizate de observatorul european Copernicus, care au fost publicate vineri, informează AFP, citează Agerpres.
Temperatura înregistrată la suprafaţa oceanelor "a atins 20,96 grade Celsius pe 30 iulie 2023", potrivit bazei de date ERA5, în contextul în care "precedentul record era de 20,95 grade Celsius şi fusese stabilit în martie 2016", a declarat un purtător de cuvânt.
Aceste date se referă la oceanele situate între paralelele de 60 de grade latitudine nordică şi sudică, excluzând deci regiunile polare.
Oceanele absorb 90% din excesul de căldură din sistemul terestru provocat de activitatea umană în timpul erei industriale şi această acumulare de energie creşte treptat pe măsură ce gazele cu efect de seră se acumulează în atmosferă, susţine AFP.
Piers Forster, cercetător la Universitatea Leeds din Regatul Unit, consideră că datele transmise de serviciul Copernicus sunt "foarte robuste" şi că ele sunt conforme cu observaţiile făcute cu ajutorul sateliţilor şi cu cele obţinute prin măsurători de temperatură realizate direct în mare de către nave şi balize meteorologice.
"Valul de căldură oceanică reprezintă o ameninţare imediată pentru o parte a vieţii marine, vedem deja semnale de albire a coralilor din Florida, care sunt o consecinţă directă, iar eu mă aştept şi la alte consecinţe negative", a subliniat acest profesor specializat în chestiunea schimbărilor climatice.
Săptămâna trecută, apele din Atlanticul de Nord au atins deja o temperatură medie care nu mai fusese măsurată niciodată până atunci, înregistrând o temperatură medie a apei de suprafaţă de 24,9 grade Celsius, pe 26 iulie, potrivit datelor provizorii colectate de Agenţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA).
Atlanticul de Nord îşi atinge de obicei valoarea maximă de temperatură în luna septembrie.
Începând din martie, luna în timpul căreia Atlanticul de Nord începe să se reîncălzează după trecerea iernii, curba temperaturii a evoluat în 2023 mult peste cea înregistrată în anii precedenţi, cu un decalaj care s-a mărit şi mai mult în ultimele săptămâni.
Atlanticul de Nord a devenit astfel un punct de observare emblematic pentru încălzirea oceanelor de pe planeta noastră, sub efectul schimbărilor climatice provocate de gazele cu efect de seră.
Câteva zile mai târziu, a venit rândul Mării Mediterane să îşi doboare recordul de căldură zilnică, înregistrând o temperatură mediană de 28,71 grade Celsius, potrivit principalului centru spaniol de cercetări maritime.
Sursa: Agerpres
Etichete: apa , marea mediterană , temperaturi ridicate , ocean
Dată publicare: 04-08-2023 20:24