Anne Heche consumase cocaină înainte de accidentul de mașină în care a fost implicată
Galerie foto
Anne Heche nu consumase alcool înainte de a urca la volan, când a intrat cu mașina într-o casă, dar era sub influența cocainei și posibil și fentanil, un opioid puternic, scrie TMZ, citând surse din LAPD.
Potrivit acestora, în urma analizelor de sânge, a rezultat că Anne Heche avea în organism cocaină și urme de fentanil.
Există, însă, unele semne de întrebare privind prezenta fentanilului în sângele actriței, deoarece, substanța este folosită în spitale ca medicament pentru calmarea durerilor și există posibilitatea ca acesta să-i fi fost administrat actriței de medici înainte de efectuarea testelor.
Fentanilul este un drog de 30 de ori mai puternic decât heroina, scrie The Rolling Stone, și este frecvent folosit de artiști și actori pentru a face față vieții agitate pe care o duc. Acesta a fost cauza deceselor lui Prince, Tom Petty și alții.
Anne Heche, în vârstă de 53 de ani, se află în stare gravă în spital după accidentul prin care a trecut și va fi deconectată de la aparate, iar organele sale sănătoase vor fi donate.
Reprezentanții săi au anunțat că, oficial, Anne Heche a fost declarată în moarte cerebrală.
Anne Heche a fost spitalizată în urma unui accident grav care a avut loc într-un cartier din Los Angeles. Actrița a pierdut controlul volanului și a intrat într-o casă, mașina luând foc, potrivit poliţiei.
Heche este o veterană a televiziunii şi a filmului. A devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1990, ca parteneră a lui Ellen DeGeneres.
Ea a jucat în „Donnie Brasco (1997) şi „I Know What You Did Last Summer” (1997), „Six Days Seven Nights” (1998). Serialele TV în care a apărut: „Ally McBeal”, „Everwood”, „Men in Trees” şi „The Michael J. Fox Show”, "Gracie's Choice" şi "Vanished". A primit un trofeu Daytime Emmy pentru rolul din „Another World”.